„Inspectorul Pădurii” a descoperit un hectar de pădure tăiat ilegal. Zeci de cioate descoperite de silvicultori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La una dintre verificările făcute cu ajutorul aplicaţiei informatice „Inspectorul Pădurii”, a fost identificată în zona Vatra Dornei o suprafaţă de pădure de peste un hectar în care s-au găsit zeci de cioate provenite din tăieri ilegale.

Aplicaţia informatică „Inspectorul Pădurii” a devenit în cele câteva luni de când a fost pusă în aplicare o unealtă folositoare pentru lucrătorii din silvicultură care au în responsansabilitate menţinerea în viaţă a fodului forestier din judeţul Suceava şi implicit din întreaga ţară.

Comisarul şef al Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Găşpărel, a transmis  printr-un comunicat de presă că Garda Forestieră Suceava verifică constant alertele privind starea pădurii furnizate de aplicaţia www.inspectorulpadurii.ro. Astfel, la una din aceste verificări, a fost identificată în zona Vatra Dornei o suprafaţă de pădure de 1,05 ha în care s-au găsit 31 de cioate provenite din tăieri ilegale.

„Apreciem că tăierea ilegală de arbori a avut loc în iarna 2016-2017. Volumul arborilor tăiaţi ilegal este de peste 35 mc iar valoarea acestora este de peste 7200 lei. Proprietarul pădurii respective este decedat iar moştenitorii acestuia nu au încheiat un contract de pază cu un ocol silvic autorizat”, a explicat Mihai Găşpărel.

Acesta a arătat că Garda Forestieră Suceava a depus la instituţiile abilitate o sesizare penală privind tăierea fără drept de arbori şi continuă verificările atât pentru identificarea şi sancţionarea tuturor moştenitorilor  pentru neasigurarea  serviciilor silvice cât şi pentru a urmări traseul lemnului tăiat ilegal.

Urmează ca instituţiile abilitate să identifice autorii tăierii ilegale de masă lemnoasă şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, a transmis inspectorul şef Mihai Găşpărel.

InspectorulPadurii.ro este o măsură a Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor împreună cu Guvernul României de transparentizare a activităţii de exploatare de masă lemnoasă din România. În acelaşi timp acest portal este o metodă automată de identificare a tăierilor ilegale din Romania.

Utilizatorii vor putea observa alerte provenite de la sateliţi care indică cu mare acurateţe şi odată la câteva zile(între 2 şi 7 zile în funcţie de satelit) orice modificare în structura vegetaţiei forestiere de pe teritoriul României.

De asemenea, portalul accesează baza de date Sumal a Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor în timp real. Din această bază de date se extrag informaţii despre actele de punere în valoare, locaţiile de unde se încarcă transporturi de masă lemnoasă şi informaţiile aferente acestor puncte.

Actele de punere în valoare provin de la marcările de arbori care se desfăşoară pe tot parcurul anului cu ajutorul unor dispozitive mobile. În momentul marcărilor se culeg şi coordonatele GPS ale arborilor propuşi spre exploatare. Aceste puncte formează pe hartă o zonă care primeşte un număr şi formează un APV(act de punere în valoare). Ulterior acest APV este vândut şi, atunci când se începe exploatarea, primeşte o autorizaţie de exploatare şi începe să fie fizic exploatat.

După ce este în exploatare, din acel APV, se începe transportul. Fiecare transport trebuie să obţină înainte de a pleca, de la locul de încărcare, un cod unic. Acest cod se obţine doar dupa că s-au introdus informaţiile despre transport, inclusiv locaţia de unde s-a cerut codul.

Portalul va conţine şi un API( set de reguli), care va permite accesul automat la toate informaţiile prezentate în mod public pe acest portal (layere, coordonatele de transport şi metadatele aferente, actele de punere în valoare, etc), pentru ca şi alţi actori interesaţi să poată face analize care să ducă la stoparea tăierilor ilegale de pădure. Sistemul foloseşte imagini optice şi radar de medie şi înaltă rezoluţie de la misiunile Sentinel, Landsat şi altele.

Alte ştiri pe această temă:

Defrişări ilegale sub umbrela pârtiei de schi de la Molivişu şi donaţii suspecte pentru ştergerea păcatelor proiectului de turism al Argeşului

Pădurar arestat preventiv pentru un masacru forestier. A permis tăierea a 4.374 de arbori în mai puţin de un an

Ministerul Mediului a lansat aplicaţia mobilă „Inspectorul Pădurii“, instrument de combatere a tăierilor ilegale

Mai multe pentru tine:
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi