Înghesuială la RAR. Anul acesta nu se mai pot face programări în mai multe judeţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Înghesuială mare la RAR în Moldova. FOTO Dănuţ Zuzeac

Prima programare pentru verificarea unei maşini la RAR Suceava poate fi obţinută pentru data de 3 ianuarie 2018. Avalanşa de maşini aduse din afara ţării, fie că e vorba de maşini noi ori second-hand, a dus la blocarea programărilor pentru anul acesta, deoarece sunt prea multe cereri. Cine doreşte să facă inspecţia la RAR se poate programa acum abia pentru luna ianuarie 2018, deoarece abia pentru acea perioadă mai este loc.

Reprezentanţii RAR Suceava au anunţat că vor mai exista în lunile ce urmează câteva locuri suplimentare, pentru cine este norocos şi prinde. De când s-a desfiinţat taxa de mediu, activitatea Registrului Auto Român a crescut cu până la 40%.

„Se vor mai scoate suplimentări la locurile de la RAR pentru lunile octombrie, noiembrie şi decembrie. Ele vor fi foarte puţine şi se vor epuiza foarte repede. Rugăm persoanele interesate să ne contacteze pentru a ne lăsa datele autoturismelor pentru a putea face programările necesare”, au precizat reprezentanţii RAR Suceava.

Dacă până acum sucevenii care nu prindeau prea curând programare la RAR-ul din Suceava mergeau la Iaşi, Vaslui, Bacău ori Botoşani, în prezent nu se mai găseşte loc de programări în niciun judeţ din Moldova. Cei care nu mai au răbdare pot merge în Galaţi, Brăila ori alte judeţe din ţară, însă mai peste tot este extrem de aglomerat.

Tiberiu Lupu, şeful Registrului Auto Român filiala Suceava, a confirmat că situaţia este dramatică. El a spus că s-a ajuns într-o situaţie fără precedent, de verificare a până la 100 de vehicule pe zi.

„Ponderea cea mai mare, peste 70%, o reprezintă verificarea autovehiculelor achiziţionate din străinătate. Din luna februarie a acestui an, de când s-a desfiinţat taxa de mediu, a crescut cu până la 40% activitatea Registrului Auto Român. Anterior, numărul de solicitări era blocat după 30 de zile. Nu s-a întâmplat niciodată ca astfel de cereri să nu fie rezolvate în acest termen, cu atât mai mult să fie reportate pentru anul următor”, a spus Tiberiu Lupu, şeful RAR Suceava.

El a explicat, pe de altă parte, că pentru celelalte servicii pe care ­Re­­gistrul Auto Român le prestează, dintre cele mai diverse, precum schimbarea culorii maşinii ori alte modificări minore, RAR operează de pe o zi pe alta.

Alte ştiri pe această temă:

Sicrie pe patru roţi. Peste 50% din maşinile din România circulă cu defecţiuni sau poluând peste limită

Sute de maşini au fost găsite în trafic cu probleme tehnice, 11 autovehicule ale căror sisteme de frânare şi direcţie erau defecte au fost retrase din circulaţie

Un sfert din maşinile verificate anul trecut de RAR aveau emisii poluante peste nivelul admis

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG