În plină primăvară, au drumul înzăpezit cu nămeţi de un metru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Octogenara Valeria Cojocaru se chinuie să iasă din propria curte.                  Foto: Sandrinio Neagu

La doi paşi de municipiul Suceava încă există oameni înzăpeziţi. Mai multe familii au fost pur şi simplu uitate de autorităţi, iar rugăciunile la Dumnezeu au rămas singura speranţa a oamenilor pentru a scăpa de munţii de zăpadă din faţa curţilor.

Chiar dacă pare greu de crezut mai multe familii din satul Mitocu Dragomrnei, situat la doar 5 kilometri de municipiul Suceava, sunt înzăpezite şi la această dată, deşi temperaturile de afară au ajuns şi la plus 15 grade Celsius.

Oamenii înoată încă în zăpada care măsoară un metru înălţime şi spun că au fost nevoiţi să se descurce în aceste condiţii aproape toată iarna, fără ca autorităţile locale să mişte un deget pentru a-i ajuta.

Singura explicaţie care li s-a oferit sătenilor a fost aceea a lipsei de motorină pentru utilajul care trebuia să îndepărteze zăpada.

Sătenii de pe strada Morii au luat contact cu iarna pe 9 decembrie 2012, când a nins prima dată. Au sperat că Primăria Mitocu Dragomirnei le va deszpăezi drumul şi au trăit cu această speranţă timp de trei luni.

Abia la începutul lunii martie, un utilaj de deszăpezire şi-a făcut apariţia în zonă şi a îndepărtat nămeţii. Bucuria a fost de scurtă durată, iar ninsorile căzute în urmă cu zece zile au readus iarna pe uliţa din strada Morii.

„Nu a rânit nimeni nica pe aici. Primarul a zis că nu are benzină. Dacă nu a vrut, nu-l putem obliga pe primar”, a spus Valeria Cojocaru, o bătrână în vârstă de 83 de ani care locuieşte în acea zonă.

Nici pentru ceilalţi săteni situaţia nu este mai bună.

„Am o nepoată şi trebuie să meargă la şcoală, dar trebuie dusă în spate, e vai de capul nostru”, a mărturisit Adina Rodenciuc.

Printre sinistraţi se află şi o gravidă, Eliza Franciuc. Femeia se roagă să nu aibă probleme cu sarcina pentru că ambulanţa nu ar putea ajunge la locuinţa ei.

Chiar dacă situaţia este evidentă şi accesul către mai multe gospodării este blocat, Dănuţ Solcan, primarul din Mitocu Dragomirnei, crede că totul este o lucrătură politică.

„Vă spun eu că totul vine de la fostul viceprimar, care locuieşte în acea zonă şi care a depus un braţ de reclamaţii. Noi am deszăpezit şi nu au fost probleme decât hai să spunem pe o distanţă de 150 de metri. Iar cei care spun că nu am avut motorină nu ştiu ce vorbesc, şi acum mai avem în stoc 500 de kilograme”, a precizat primarul Solcan.

Până când edilul îşi va face timp să ajungă şi la marginea satului, locuitorii de pe strada Morii vor fi nevoiţi să suporte iarna în plină primăvară.

Mai multe pentru tine:
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €