FOTO Crucile de gheaţă ale Bobotezei, o tradiţie de aproape 150 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crucile de gheaţă vor fi amplasate în faţa bisericilor din Bosanci.                        Foto: Sandrinio Neagu

Crucile de gheaţă nu vor lipsi nici anul acesta din faţa bisericilor din satul Bosanci, o tradiţie care datează din anul 1867. Zeci de săteni şi pompieri civili au muncit aproape două zile pentru ca acest obicei să fie dus mai departe.

O tradiţie de aproape 150 de ani este păstrată cu sfinţenie în satul Bosanci.

An de an, în preajma Bobotezei, pompierii civili şi sătenii din Bosanci merg pe un iaz din apropiere de unde taie bucăţi enorme de gheaţă pe care le folosesc la ridicarea unor cruci în faţa bisericilor din localitate.

Obiceiul construirii crucilor de gheaţă, înainte de Bobotează, datează din 1867, când jumătate din satul Bosanci a fost mistuit de flăcări. Sătenii au decis înfiinţarea unei formaţiuni de pompieri civili, iar aceştia au făcut un legământ ca în Ajun de Bobotează să confecţioneze câte o cruce de gheaţă la fiecare biserică din sat. Ei spun că este un semn de recunoştinţă faţă de Dumnezeu că nu a mai trimis nenorociri ca cea din 1867 peste comună, dar şi un legământ ca prin aceasta Dumnezeu să ferească localitatea de rele.

Blocurile de gheaţă cu o grosime de 25 de centimetri au fost tăiate ieri de pe iazul Pârţac, iar astăzi au fost şlefuite şi amplasate în faţa bisericilor, urmând ca de Bobotează, după Sfânta Litrughie, preotul să le sfinţească.

Munca este una destul de dificilă, dar bosâncenii sunt adevăraţi maeştrii în decuparea blocurilor de gheaţă care cântăresc chiar şi 300 de kg.

"Armamentul” din dotare este format din drujbe, liniare şi şabloane pentru cruci, dar şi cu multă voinţă şi plăcere, oamenii au muncit timp de o zi şi jumătate pentru ca şi anul acesta crucile de gheaţă să nu lipsească din faţa bisericilor din Bosanci.

„Suntem datori să mergem cu tradiţiile, atât de vechi şi de frumoase, în cadrul echipei de pompieri civili, mai departe. Anul acesta am avut ceva emoţii cu gheaţa, dar spre surprinderea noastră, gheaţa este foarte interesantă, are un strat foarte clar. În acest an gheaţa este de circa 25 de centimetri. Vom face crucile după acelaşi tipar, cruci care vor ajunge la circa doi metri înălţime”, a declarat Dragoş Carp, şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bosanci.

Oamenii sunt bucuroşi că tradiţia nu moare, iar dintre membrii echipelor care decupează şi modelează blocurile de gheaţă se numără şi foarte mulţi tineri.

Mai multe pentru tine:
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Prințul renegat, un libidinos notoriu! Apela la angajații de la Palat să facă rost de femei și-și dorea ”blonde și balerine”
Relația scandaloasă de 72 de ore pe care fratele Regelui Charles a avut-o cu un model Playboy
Tânăra de 16 ani care a întors toate scaunele la „Vocea României” încă de la primele note. Smiley: „Eu nu am mai auzit niciodată așa ceva”
Lupu Rednic ține cură de slăbire, la 56 de ani: „Grăsimea-i bună numai în tigaie!”. Secretul sănătății: un păhărel de horincă și untură de porc de Mangalița. Cât costă dieta?
Acuzată că poartă genți de lux, dar că nu-și ajută tatăl aflat la azil! Ion Cassian o apără pe Irina Columbeanu: „Nu-i duceți grija lui Irinel, are șifonierul plin cu...!”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este Bogdan Boitor, noul iubit al Ilincăi Vandici. În ce oraș din România a dus-o pe vedetă în vacanță
Exclusiv! Acasă la Chef Alexandru Sautner. Juratul "Chefi la cuțite" ni le prezintă pe fetele care-l împlinesc ca soț și tată
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Alexandru Rogobete le cere medicilor de la Terapie Intensivă să nu mai poarte bijuterii: „Renunțați la verighetă sau plecați din ATI!”