Fost primar din Suceava, condamnat definitiv la închisoare pentru că a obţinut ilegal fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO:comisarul.ro

Fostul primar al comunei Brodina, din judeţul Suceava, Vasile Viorel Melen, a fost condamnat de magistraţii Curţii de Apel Suceava, la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă.

Tribunalul Suceava îl condamnase pe fostul primar Vasile Melen la o pedeapsă de 2 ani de închisoare, dar cu suspendare sub supraveghere. 

Magistraţii Curţii de Apel Suceava au decis miercuri, 24 martie, să îl trimită pe fostul ales les local în spatele gratiilor pentru o perioadă de trei ani şi patru luni. Decizia este definitivă. 

Vasile Melen a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de „folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, dacă fapta care ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei”.

Procurorii DNA susţin că fostul primar, în acelaşi timp administrator al SC FORESTBROD SRL Brodina şi lider al Asocierii SC FORESTBROD SRL Brodina-SC SUCT SA Suceava, a prezentat, cu rea credinţă, în anul 2011, în etapa de licitaţie organizată de comuna Ulma, documente inexacte în vederea îndeplinirii criteriilor de calificare şi câştigării unei licitaţiei.

Este vorba despre obţinerea contractului de lucrări contractului de finanţare nerambursabilă încheiat între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltarea Rurală şi Pescuit (APDRP) şi comuna Ulma pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală pentru 3 acţiuni de investiţii.

Investiţiile aveau în vedere: modernizarea DC Nisipitu-Lupcina; înfiinţarea şi dotarea centrului de asistenţă după programul şcolar tip after school în localitatea suceveană Ulma precum şi modernizarea căminului cultural Ulma.

Procurorii DNA susţin că acordul de asociere dintre SC FORESTBROD SRL şi SC SUCT SA nu a fost încheiat în scopul realizării lucrărilor, în condiţiile prevăzute în fişa de date a achiziţiei, ci doar în scopul îndeplinirii criteriilor de calificare şi câştigării licitaţiei organizate de Primăria Ulma, de către SC FORESTBROD SRL.

Acordul şi oferta aveau un caracter pur formal, reprezentând documente inexacte din punct de vedere al realităţii datelor prezentate comisiei de licitaţie.În condiţiile în care SC FORESTBROD SRL nu ar fi întrunit singură toate condiţiile de calificare pentru a i se atribui contractul de lucrări, fapta a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene şi de la bugetul de stat, în valoare de peste 10,7 milioane lei.

Vasile Viorel Melen, fost primar al comunei Brodina, judeţul Suceava în perioada 28.06.2012 – 16.03.2015, a fost administrator şi asociat al SC FORESTBROD SRL Brodina în perioada 19.03.2003 – 12.06.2012. 

Vă ma​i recomandăm şi:

Criza din Canalul Suez continuă. Operaţiunea de salvare a cargobotului gigant, ca-n filmele de la Hollywood. 180 de nave sunt în continuare blocate VIDEO

Analiză: Ce facem cu minerii şi cu ce înlocuim cărbunele. Centralele pe gaze vor deveni amintire

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort