Cum au intrat în contact vlahii din Moldova cu vikingii: „Rodvisl şi Rodalv au ridicat trei pietre după cei trei fii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vikingii au intrat în contact cu vlahii. FOTO Adevărul

La sfârşitul primului mileniu, precum şi la începutul mileniului al doilea, vlahii au intrat în mai multe rânduri în contact cu vikingii din nordul Europei. Aceştia s-au confruntat pe câmpul de luptă atât ca aliaţi cât şi ca duşmani.

În secolul IX, vikingii au plecat din zona Mării Baltice şi s-au aşezat pe teritoriul actual al Ucrainei şi Rusiei. Bravii războinici nordici au vrut să deţină controlul asupra acestei regiuni. Aceştia trimiteau negustori în zone îndepărtate, cum ar fi sudul Europei, în Imperiul Bizantin. În călătoriile lor, vikingii erau însoţiţi de vlahi sau cumani aflaţi la este de Munţii Carpaţi.

Într-o astfel de călătorie, vikingul Rodfos ar fi fost ucis de vlahi. Acesta se pare că ar fi fost omorât pe teritoriul actual al Moldovei sau în Dobrogea. În memoria lui, părinţii săi au amenajat o piatră de mormânt într-un cimitir de pe insula suedeză Gotland.

„Rodvisl şi Rodalv au ridicat trei pietre după cei trei fii ai lor. Piatra aceasta este pentru Rodfos. Pe el l-au ucis vlahii negri, în timpul unei călătorii. Dumnezeu să ajute sufletul lui Rodfos. Dumnezeu să îi părăsească pe cei care au fost necredincioşi faţă de el”, se arată pe respectiva piatră de mormânt.

Între 862 şi 867, nordicii i-au obligat pe slavii din oraşele pe care le-au ocupat să le plătească tribut. Vikingii puseseră stăpânire pe Kiev şi Novgorod şi aveau de gând să atace oraşul Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin. Vikingii au asediat în anul 860 Bizanţul, însă fără succes.

În anul 1019 a avut loc bătălia de la râul Alta, luptă dată între Sviatopolk şi Iaroslav pentru scaunul ducatului Kiev. Iaroslav era sprijinit de vikingi, în timp ce Sviatopolk a obţinut ajutorul polonilor, pecengilor şi vlahilor. Iaroslav a ieşit învingător din această luptă, însă conform cronicilor vikinge, strămoşii noştri nu au fost înfrânţi foarte uşor.

În anul 1025, Imperiul Bizantin a organizat o campanie de cucerire a Siciliei. Armata împăratului Vasile al II-lea a fost sprijinită de vlahi şi vikingi, care au luptat împreună. După mai multe victorii, bizantinii opresc înaintarea, odată cu moartea împăratului lor.

De-a lungul timpului, în judeţele Tulcea şi Brăila au fost descoperite fortificaţii ce le-ar fi aparţinut vikingilor, semn că aceştia ar fi locuit pe teritoriul actual al ţării noastre.

Alte ştiri pe această temă:

Revolta vlahilor Asan şi Petru, mişcarea de eliberare a celor nemulţumiţi de creşterea taxelor

Dezvăluiri despre Prinţul Negru al Ţării Româneşti. Cine ar putea fi misteriosul bărbat îngropat în biserica domnească din Curtea de Argeş

Răscoala vlahilor care visau să ajungă până în inima Imperiului Bizantin: „Dispuneau de armament îndestulător şi de maşini de luptă“

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți