Concursul naţional al pompierilor voluntari, câştigat de echipajul din comuna suceveană Brodina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii voluntari din Brodina, campioni naţionali al doilea an consecutiv

După două zile de concurs, etapa din acest an a concursului naţional destinat serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă a fost câştigată de Serviciul Voluntar Brodina.

Pompierii amatori din Brodina au reuşit, practic, să-şi apere titlul câştigat la ediţia de anul trecut.

Podiumul din acest an a fost completat de echipajele Serviciilor de Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă din Lespezi - Iaşi şi Giroc - Timişoara.



Pompierii voluntari s-au întrecut în trei probe, respectiv „Pista de îndemânare şi viteză", „Ştafetă 4x100 m" şi „Dispozitivul de intervenţie".

Citeşte şi:

Incendiu la un bloc de locuințe sociale din Rădăuți

Casa unui primar din Suceava a ars în noaptea de Revelion

FOTOGALERIE Fabrica de cauciucuri din Milișăuți a luat foc din nou, după șapte luni de la explozia soldată cu doi morţi

Concursul a avut loc pe stadionul „Areni" din Suceava, iar în unele momente cele opt echipe participante au fost nevoite să se lupte nu doar cu echipamentele de stingere a incendiilor, ci şi cu ploaia sâcâitoare.

„Este o tradiţie îndelungată, am început să facem performanţă din 1996 şi de atunci şi până acum am ratat doar finalele din 2005, 2006 şi 2007. Eu personal am a 11-a finală, întâi în calitate de concurent şi apoi ca antrenor. Am luat de două ori locul I pe ţară cu Brodina şi multiple locuri II, III şi IV", a declarat Vasile Hasna, unul din cei doi antrenori ai echipei câştigătoare.

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi