Ce măsuri au luat autorităţile din Suceava ca să combată răspândirea coronavirusului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Adevărul

Conducerea societăţii de Transport Public Local Suceava a anunţat că a demarat procedura de achiziţie pentru materiale dezinfectante. Directorul Darie Romaniuc a spus că, până la sfârşitul acestei săptămâni, călătorii vor găsi în autobuze dezinfectant pentru mâini.

Peste 300 de persoane, din judeţul Suceava, sunt monitorizate la domiciliu din cauza noului coronavirus. Este vorba despe 180 de persoane care au călătorit în zonele de risc şi rude ale acestora.

Până acum, nu au fost persoane în carantină, în spaţiile special amenajate de autorităţi. Suspeciunea de coronavirus a fost infirmată prin teste de laborator la toţi sucevenii care au fost testaţi până acum.

Ultimele rezultate venite de la Centrul Regional Iaşi îl vizează pe tânărul de 25 de ani, din Todireşti, ridicat vineri dimineaţă de poliţiştii suceveni, în cadrul unor percheziţii dispuse de procurorii de la DIICOT Arad, într-un dosar de furturi. În timp ce se afla în duba poliţiei, acesta le-a spus poliţiştilor că nu se simte prea bine, are simptome de răceală şi a fost recent şi prin Italia.

Pe de altă parte, chiar dacă în judeţ nu s-au înregistrat până acum cazuri de îmbolnăvire, autorităţile sunt în continuare în alertă. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat că a convocat Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă a Municipiului Suceava din cauza coronavirusului, după ce 30 de persoane s-au auizolat la domiciliu. Printre măsurile luate se numără dotarea cu dezinfectant pentru mâini la instituţiilor publice şi a mijloacelor de transport în comun. Dezinfectantul a ajuns deja în sediul primăriei, urmează să ajungă şi în autobuze.


 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile