Carnagiu în familia unui preot care mergea să se închine la moaştele Sfintei Parascheva. Preotul, sora, cumnatul şi fiica sa au murit într-un accident cumplit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grav accident de circulaţie s-a produs în judeţul Suceava sâmbătă, 14 octombrie, soldat cu moartea a cinci persoane. Preotul Petrică Gavril, sora şi cumnatul său au murit pe loc, iar fiica sa a decedat la spital. Preotul se îndrepta împreună cu familia şi cu patru copii, spre Iaşi, pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, când maşina sa a fost lovită violent de un vehicul intrat pe contrasens.

Maşina Volkswagen, implicată în accidentul care a avut loc sâmbătă pe DN 2E, pe raza comunei sucevene Conu Luncii, era condusă de preotul din Lămăşeni Petrică Gavril, care se îndrepta împreună cu familia şi cu patru copii, spre Iaşi, pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

„Autoturismul cu opt locuri era condus de preot, care se îndrepta spre Iaşi, împreună cu soţia, sora, cumnatul acestuia şi cu patru copii, cu vârste între 6 şi 13 ani. La un moment dat, şoferul unui alt autoturism, care circula din sens opus, a pierdut controlul volanului, din motive încă necunoscute şi a lovit frontal autoturismul condus de preot. În urma accidentului, şoferul care a trecut pe contrasens, preotul, sora şi cumnatul acestuia au decedat pe loc. Soţia preotului şi copiii au fost transferaţi, la spital, starea soţiei fiind şi ea gravă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava, comisarul Ionuţ Epureanu.

Sâmbătă, 14 octombrie 2017, în jurul orei 17.40, pe DN 2E Fălticeni – Gura Humorului, pe raza comunei Cornu Luncii, a avut loc un grav accident de circulaţie în urma căruia au murit cinci persoane, iar alte patru, între care trei copii, au fost rănite.

                                     Preotul Petrică Gavril. FOTO Facebook/ Petrică Gavril

În accident au fost implicate două autovehicule, care au intrat în coliziune frontală, în urma unei depăşiri. Autorităţile au activat Planul Roşu de intervenţie. În urma accidentului patru persoane şi-au pierdut viaţa şi patru copii şi un adult au fost răniţi, fiind transportaţi la spital. Din nefericire, unul din cei patru copii transportaţi în stare gravă la Spitalul din Fălticeni a decedat în urma rănilor suferite. Copilul decedat era în vârstă de şase ani.

Conform ISU Suceava, accidentul s-a produs pe raza comunei Cornu Luncii, pe DN2E, şi au fost implicate două maşini în care se aflau în total nouă persoane. La nivelul ISU Suceava s-a declanşat Planul Roşu de Intervenţie şi la faţa locului au fost trimise două autospeciale pentru descarcerare şi şapte ambulanţe, din care una de transport victime multiple.

Alte ştiri pe această temă:

UPDATE Cinci persoane şi-au pierdut viaţa după ce un şofer a intrat cu maşina pe contrasens. A fost activat Planul Roşu de interveţie FOTO

VIDEO Accident, pe DN 10, soldat cu rănirea a şase persoane. Două şoferiţe au fost implicate

Cadavrul fetiţei de 3 ani aflate în maşina care a căzut în Dunăre a fost găsit de pescari. A trecut o săptămână de la accidentul înfiorător din Caraş-Severin

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil