A vândut un teren al primăriei către soţia lui, iar acum îşi pierde fotoliul de edil. Primarul se scuză spunând că a vrut să-i vândă terenul unui cumnat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Brăduţ Avrămia riscă să-şi piardă funcţia după ce i-a vândut soţiei sale un teren. FOTO www.svnews.ro

Un primar ajuns la al cincilea mandat riscă să-şi piardă slujba după ce i-a vândut un teren soţiei sale. Ajuns la al cincilea mandat, Brăduţ Avrămia, edilul şef al comunei sucevene Forăşti, riscă să-şi piardă fotoliul de primar pentru că a vândut soţiei sale un teren de circa 800 de metri pătraţi din proprietatea privată a comunei.

Aflat la al cincilea mandat, edilul şef din comuna suceveană Forăşti, Brăduţ Avrămia, urmează să renunţe la fotoliul de primar pentru că a vândut soţiei sale un teren de circa 800 de metri pătraţi din proprietatea privată a comunei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat nelegalitatea actului gestionat de primarul Brăduţ Avrămia. Reprezentanţii Prefecturii Suceava au declarat că în condiţiile date, eduilul îşi va pierde calitatea de primar şi la Forăşti vor fi organizate alegeri parţiale pentru un nou primar.

După mai bine de 16 ani de mandat neîntrerupt, primarul PSD al comunei Forăşti, Brăduţ Avrămia, nu va mai putea exercita funcţia de primar pentru că Agenţia  Naţională de Integritate (ANI) a primit zilele trecute o decizie definitivă venită din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care magistraţii de la Curtea Supremă au respins recursul declarat de Brăduţ Avrămia.

În anul 2014, ANI a constatat existenţa conflictului de interese de natură administrativă în cazul primarului comunei Forăşti, Brăduţ Avrămia. Ulterior, într-un comunicat emis de ANI se arăta că „în exercitarea mandatului de primar, Brăduţ Avrămia a emis, încheiat şi semnat acte administrative şi juridice în baza cărora Primăria a vândut soţiei acestuia un teren în suprafaţă de 811 mp, teren aflat în proprietatea privată a comunei, încălcând, astfel, prevederile art.76, alin (1) din Legea nr. 161/2003”.

Potrivit acestui articol, „primarii şi viceprimarii sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I”.

Primarul reales al comunei Forăşti, Brăduţ Avrămia, a dorit să îşi împroprietărească nevasta cu bunuri din patrimoniul public ori privat al comunei. Agenţia Naţională de Integritate l-a găsit în conflict de interese administrativ, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis printr-o sentinţă definitivă din data de 20 octombrie 2016 ca prima hotârâre a instanţei de fond, Curtea de Apel Suceava, care dădea dreptate ANI, să rămână definitivă.

„În 16 ani de când conduc Primăria Forăşti am emis 4.000 de dispoziţii ale primarului. Am dat doar o dispoziţie de numire a comisiei de licitaţie pentru organizarea unei licitaţii publice pentru vânzarea unei suprafeţe de 800 de metri pătraţi de teren. Nu am participat la licitaţie, nu am semnat alte acte de vânzare-cumpărare sau alte acte, după finalizarea licitaţiei. Cumnatul meu lucrează în Anglia de 15 ani. El a dorit terenul. Eu mă rog să fiu sănătos, ca şi toţi ceilalţi locuitori ai comunei Forăşti”, a spus primarul Brăduţ Avrămia.

Prefectul judeţului Suceava, Constantin Harasim, a declarat că aşteaptă o comunicare oficială din partea ANI, prin prisma deciziei recente a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cazul Brăduţ Avrămia, primarul de la Forăşti.

„Vom duce la îndeplinire hotărârea instanţei supreme când o vom primi oficial. Există şi posibilitatea să constat încetarea de drept a exercităţii funcţiei de primar a domnului Brăduţ Avrămia. Dar până când nu văd raportul ANI nu mă pronunţ. Nu pot spune acum că este o certitudine încetarea mandatului primarului Avrămia. După ce vom primi raportul ANI, şi acest lucru va fi într-un termen scurt, vom duce la îndeplinire măsurile stabilite în justiţie”, a declarat prefectul Constantin Harasim.

Alte ştiri pe această temă:

Primarul din Sibiu a câştigat prima etapă a procesului cu ANI. Curtea de Apel Alba a anulat raportul de incompatibilitate

Cu o mână a dat, cu alta a luat. Candidatul PSD la Primăria Turnu Severin, în conflict de interese

Curtea de Apel Braşov spune că primarul din Valea Crişului nu este incompatibil

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!