Unirea Slobozia a câștigat derby-ul Ialomiței la fotbal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar  dacă a jucat cu un om în minus aproape tot meciul, liderul Ligii a III-a a spulberat-o pe concitadina Viitorul Axintele, chiar pe terenul acesteia. Meciul a fost unul fără istoric, în care gazdele au încercat să nu încaseze prea multe goluri, iar liderul Unirea slobozia s-a mulțumit să închidă tabela la 3-0, deși a pierdut un jucător, chiar în primele minute ale partidei.

Înainte de acesată etapă, situația celor două combatante era diametral opusă. Dacă nou promovata Viitorul Axintele nu acumulase niciun punct după primele două jocuri, Unirea Slobozia era lider în serie, cu maximum de puncte și cu un golaveraj excelent: șapte goluri date, doar unul primit.

Fără probleme
Meciul avea o miză deosebită pentru ambele echipe. Dacă Viitorul spera să scape din zona retrogradării, slobozenii nu vroiau să piardă contactul cu ACS Berceni, formație ce învinsese în această etapă și avea maximum de puncte.

Partida a început fulminant pentru elevii lui Ion Ionescu, antrenorul Unirii. La prima fază de atac, Gabriel Lazăr a deschis scorul pentru slobozeni. Cu toate acestea, la câteva minute după aceea, acesta a fost eliminat, după un duel cu un adversar. Și cu un om în minus Unirea a atacat în permanență, iar golgheterul Viorel Gheorghe a marcat două goluri, stabilind scorul final: 3-0.

“A fost o partidă pe care ne-am făcut-o ușoară, chiar dacă am jucat în inferioritate numerică aproape tot meciul, acasă la o echipă care avea nevoie acută de puncte. Băieții au făcut cel mai bun meci din acest început de campionat, lucru care ne dă speranțe pentru viitor’’, spune Ion Ionescu, antrenorul Unirii Slobozia.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie