Un bărbat, accidentat mortal la Căzăneşti. Victima se deplasa pe şosea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul a avut loc la Căzăneşti FOTO Adevărul

În weekend, în judeţul Ialomiţa s-au înregistrat două accidente rutiere în care au fost implicaţi pietoni. Unul dintre aceştia şi-a pierdut viaţa şi o persoană a fost rănită şi transportată la spital.

Pe 22 decembrie, un tânăr de 18 ani din comuna Bărbuleşti, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Căzăneşti a acroşat un bărbat de 62 de ani, din municipiul Bucureşti, care se deplasa pe partea carosabilă. În urma impactului, pietonul a decedat.

Conducătorul auto implicat în accident a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului rutier, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Un alt accident rutier, soldat cu rănirea unui pieton, s-a produs la data de 20 decembrie, în municipiul Urziceni.

Un bărbat de 29 de ani, din comuna Coşereni, a acroşat cu autoturismul pe care îl conducea un pieton în vârstă de 54 de ani, din judeţul Neamţ, care s-ar fi angajat în traversarea carosabilului prin loc nepermis. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Cele două persoane implicate în accident au fost testate în vederea stabilirii alcoolemiei. În cazul conducătorului auto rezultatul a indicat o valoare negativă, în timp ce pietonul a înregistrat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şi în acest caz, poliţiştii efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”