Trecutul întunecat al Vaticanului: crime, corupţie şi desfrâu, nelegiurile comise de papi în numele creştinătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O scurtă istorie a papalităţii scoate în evidenţă faptul că înalţii prelaţi aleşi să-i conducă pe creştinii catolici au avut un trecut de-a dreptul întunecat. Mulţi dintre papi au intrat în istorie prin nelegiuirile pe care le-au comis.

Aflată într-un plin proces de modernizare, Biserica Catolică a secolelor  XIII-XVI a fost guvernată de o serie de scandaluri publice, în urma cărora au fost jertfiţi oameni şi s-au purtat adevărate războaie. 

Toate aceste lucruri au fost orchestrate până la cele mai mici detalii de papii din fruntea Vaticanului. 

Cel care dă startul nelegiuirilor comise în numele lui Dumnezeu este Inocenţiu al III-lea (1198-1216). 

Cuprins de mânie, el a ordonat gărzilor papale să distrugă importante texte şi documente în care erau păstrate date privind istoria creştinătăţii. Aşa au dispărut într-o singură noapte peste 300 de ani din apariţia şi dezvoltarea bisericii creştine. Iar acţiunile infatuatului papă  nu s-au rezumat doar la asta. El a dat ordin să crească taxele şi impozitele pentru familiile nobiliare care locuiau în acea perioadă la Roma. 

Acest gest al său a atras numeroase reacţii din partea populaţiei, motiv pentru care el a fost alungat din Roma, fiind ucis prin tăiere cu sabia. 

Executări la comandă 

Papa Grigore al IX-lea (1227- 1241) a intrat în istorie sub numele de „călăul”. Toate acestea întrucât el ar fi comandat uciderea de îndată, fără judecată, a celor care priveau cu scepticism acţiunile papalităţii. În susţinerea acţiunii sale el ar fi spus că „omul  laic nu trebuie să audă vreo vorba nepotrivită la adresa bisericii. Iar cei care rostesc blasfemii să fie omorâţi de sabie” („Istoria crimelor papalităţii” – Tony Bushby). Aşa se face că în cei şapte ani de ocârmuire a catolicismului e a fost alungat de la Roma de şapte ori, sfârşind prin spânzurare. 

Desfrâu la Vatican 

Papa Bonifaciu al III-lea a fost cel mai desfrânat pontif. El ar fi avut relaţii intime cu o contesă franţuzoaică, în urma consumării acestei relaţii rezultând patru copii. Papa Bonifaciu al III-lea intră în istoria catolicismului drept corupt şi acuzat de nepotism şi simonie. Mai multe dovezi scot la iveală faptul că acest papă a fost arestat în 1303, judecat la Paris şi ucis prin otrăvire. Nici până astăzi nu se cunoaşte identitatea celui care a recurs la acest gest. 

Papalitatea se mută la Avignon 

Reacţiile tot mai dure venite din partea populaţiei Romei la adresa papalităţii au ca efect mutarea întregii administraţii pontificale din Vatican, în Franţa, la Avignon. Timp de aproape un secol, toţi papii care s-au perindat în fruntea creştinătăţii au locuit într-un luxos palat papal construit din banii taxelor impuse pe seama nobililor. Cel care a dat startul domniei papale în Franţa a fost Clement al V - lea (1305 – 1314). Celebrul învăţat Petrarca, contemporan cu suveranul pontif, a realizat numeroase scrieri în care l-a criticat dur. 

Petrarca spunea despre papa Clement al V-lea faptul că era extrem de vanitos, obscen şi ipocrit. La palatul de la Avignon, papa organiza o sumedenie de petreceri opulente, la care îşi invita rudele apropiate. Cel mai desfrânat papă din istorie rămâne însă Urban al VI-lea (1318 – 1389) care organiza în camerele pontificale ale palatului Avignon petreceri cu prostituate. 

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți