Şofer cu 1,32 alcoolemie, prins de poliţişti la volan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şase şoferi, cu vârste cuprinse între 16 şi 35 de ani,  au fost depistaţi de poliţişti în weekend conducând autoturisme pe drumurile publice, fără a deţine permise de conducere pentru nicio categorie de vehicule.Alţi trei conducători auto a fost surprinşi în flagrant, în timp ce se aflau la volan sub influenţa băuturilor alcoolice.

Recordul de alcoolemie l-a obţinut un bărbat de 35 de ani, din Jilavele, depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii de domiciliu. În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cazul a doi ialomiţeni de 20 şi 32 de ani, depistaţi în trafic, rezultatul etilotestului a indicat alcoolemii de 0,62 şi 0,79 mg/l.

Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa au întocmit pe numele şoferilor dosare penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice sau conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi