Slobozia: Zeci de colinde au răsunat dintre zidurile Penitenciarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La finalul programului, deţinuţii au împărţit felicitări invitaţilor

Aproximativ 50 de deţinuţi încarceraţi la penitenciarul din inima Bărăganului au recitat, aseară, poezii şi au cântat colinde.

Aseară, Penitenciarul Slobozia a îmbrăcat şi el haine de sărbătoare. În spatele zidurilor groase ale închisorii, au răsunat multe dintre colindele împământenite la noi, ca „Domn’, Domn’ să-nălţăm“ sau „Steaua sus răsare“. Printre cei care au susţinut momentul artistic, s-au numărat şi 14 elevi din grupa de şcolarizare a penitenciarului, dar şi 28 de minori aflaţi în detenţie la Slobozia.

Pe deţinuţi, i-au ajutat şi zece voluntari de la fundaţia „Din inimă pentru aproapele“, care au cântat alături de cei privaţi de libertate. „Deţinuţii au cântat colinde specifice Crăciunului şi au recitat poezii. Atmosfera a fost una deosebită, mai ales că la final deţinuţii au împărţit felicitări invitaţilor“, spune învăţătorul Iulian Vasile.

La finalul spectacolului, deţinuţii au primit din partea puşcăriei şi un mic cadou, pentru a simţi căldura sărbătorilor, care de ani de zile le petrec departe de familie.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026