Slobozia: Vasile Poenaru a înfiinţat editura Coresi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este scriitor, poet, traducător și lexicograf, membru al Uniunii Scriitorilor din România și profesor în cadrul Universității București.

Scrie poezii de la vârsta de șase ani, iar opt ani mai târziu a scos pe piață primul volum de versuri. Deși a publicat zeci de volume de versuri, traduceri sau lucrări de lexicografie, în ultima perioadă s-a axat foarte mult pe literatura pentru copii. Este născut și crescut în comuna Miloșești.

La patru ani, citea Biblia
A învățat să citească încă de la trei ani, iar peste alţi doi deja citise romane célèbre, precum „Robinson Crusoe“, „Aventurile lui Gulliver“ sau cărțile lui Jules Verne.

„Mi-a plăcut să citesc de mic copil. Țin minte că la patru ani le citeam părinților din Biblie, iar în clasa a II-a am început să scriu versuri, chiar am câștigat doi ani la rând, premiul întâi pe țară la concursurile de poezie“, declară Vasile Poenaru. Talentul său în a-și exprima trăirile în versuri, pe hârtie, nu a trecut neobservat în lumea literară. Astfel încât, la doar 14 ani, scoate pe piață volum de versuri „Nașterea mea în poezie“, iar doi ani mai târziu revine cu volumul  „Jungla marină“.

Membru al Uniunii Scriitorilor
În 1979, a absolvit Facultatea de limba și literatura română, secția engleză, ca șef de promoție. Devine profesor de limba română și latină la o școală din București, iar un an mai târziu intră în presă ca redactor la revista „Tribuna României“.
Zece ani mai târziu, înființează Editura Coresi, iar în anul 2000 este primit ca membru al Uniunii Scriitorilor din România.

„A fost o onoare pentru mine când am fost acceptat să fac parte din elita literaturii românești. Se pare că munca mea a fost apreciată de această prestigioasă instituție“ declară, cu modestie, scriitorul.

Pasionat de cultura britanică
A fost fascinat dintotdeauna de limba engleză și de cultura britanică, fapt pentru care în anul 2001 își desfășoară activitatea didactică în Statele Unite ale Americii. După un an petrecut peste ocean, revine acasă și se întoarce la catedră, de data aceasta în postură de profesor la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine.

Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”