Slobozia: Trandafirul care rezistă trei ani fără apă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două florărese debutante, din Slobozia, speră să câștige clienți cu trandafirii care nu se ofilesc şi trăiesc fără apă, lumină sau pământ mai bine de trei ani.

Nela Caraivan (30 de ani) şi Mioara Feraru (42 de ani) au deschis de curând o florărie în incinta unui important spaţiu comercial din oraş. Pe lângă obişnuitele garoafe, crizanteme sau frezii, florăresele oferă iubitorilor de flori şi un trandafir special care rezistă trei ani fără apă.

Minunea din florărie

Încă de la primul pas făcut  în cocheta florărie îți sare în ochi multicolorul trandafirilor stabilizaţi, care pot trăi trei ani fără niciun fel de îngrijire. Aspectul natural şi culorile vii sunt obţinute printr-un proces de stabilizare care constă în înlocuirea sevei cu o substanţă biodegradabilă datorită căreia planta rămâne verde şi suplă pentru o perioadă lungă de timp, fără a fi nevoie de apă sau pământ. „Pe lângă înlocuirea sevei, de la trandafiri se poate extrage şi culoarea naturală, care poate fi înlocuită cu o paletă de nuanțe care nu se găsește în natură. Astfel, putem oferi clienţilor, pe lângă tradiţionalul roşu sau galben şi trandafiri albaștri, verzi sau portocalii“, spune Nela Caraivan, în timp ce aranjează luxoasele flori.



Deşi sunt considerate flori de lux, acestea sunt la mare căutare printre slobozeni datorită duratei mari de viaţă şi preţului accesibil, care nu depăşeşte 60 de lei pentru un fir. Mioara Feraru, una din cele  doua proprietare ale florăriei, ţine să precizeze că tehnica este cunoscută încă de pe timpul romanilor, însă în ultimul deceniu s-a industrializat și a cunoscut un mare succes.

Inspirate de Click!

Ideea de a comercializa trandafiri nemuritori le-a venit după ce a citit în cotidianul „Click!“ povestea unui inginer, originar din Madagascar, care s-a specializat în vânzarea acestor plante. „Luna trecută am deschis o florărie în incinta Kaufland, iar Click! ne-a ajutat să îl contactăm pe domnul inginer și astfel am reușit să aducem acest trandafir special şi la Slobozia“, spune Mioara Feraru.



În florăria în care poţi găsi până la o sută de specii de flori, arbuşti sau aranjamente florale, un singur sortiment  face diferenţa: trandafirul care trăieşte trei ani fără îngrijiri speciale. Vestea s-a propagat repede în oraş, iar trandafirul minune este cadoul perfect pentru cei care vor să-şi surprinde iubitele sau soţiile. „De trandafirul acesta ne întreabă mai mult tinerii care vor să-şi uimească partenerele şi care vor ca floarea lor să fie păstrată mai mult de câteva zile“, spune Nela Caraivan, în timp ce îi explică unui client avantajele trandafirului natural care trăieşte 3 ani.

Citiţi mai multe în „Adevărul de Seară“ de astăzi!

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant