Slobozia: Traficanţii de copii din Ţăndărei au primit subvenţii de la stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În vreme ce conturile interlopilor Drăguşin erau alimentate cu 280.000 euro, 80.000 dolari, 50.000 lire sterline şi 265.000 lei, ei cereau subvenţii de 7.000 de lei pentru agricultură

Petrică Drăguşin, zis „Traian“, şi Gheorghe Drăguşin, zis „Franţ“, doi dintre cei 17 suspecţi din Ţăndărei, cercetaţi pentru trafic de minori, deţineau în zonă mai multe terenuri agricole, pe care cultivau grâu şi lucernă. Cei doi au depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) cereri pentru plata unor subvenţii.

„Gheorghe Drăguşin avea 4,6 hectare şi a solicitat un sprijin pentru o suprafaţă cu un hectar mai mare, acelaşi lucru fiind valabil şi în cazul lui Petrică Drăguşin, care avea 26,5 hectare şi a cerut sprijin pentru 27,5 hectare“, spune Valentin Dorobanţu, coordonatorul APIA Ialomiţa.

Declaraţii false

Cei doi au încercat şi aici să fenteze statul, declarând suprafeţe mai mari de teren. „Au susţinut că au greşit identificarea parcelelor. Una declaraseră în acte şi alta a reieşit în momentul în care noi ne-am deplasat la faţa locului“, spune Valentin Dorobanţu. 

Citiţi mai multe în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea