Slobozia: Tinerii nu se înghesuie să cumpere locuinţele ANL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii preferă statutul de chiriași decât cel de proprietari

Doar trei tineri chiriaşi din oraş şi-au cumpărat până în prezent locuinţele ANL în care au locuit în ultimii cinci ani. Alţi circa o sută aşteaptă vremuri mai bune. O garsonieră costă 98.000 de lei, iar preţul unui apartament cu două camere ajunge la 115.000 de lei.

Criza financiară îi forţează, însă, pe tinerii chiriaşi ai locuinţelor ANL să aleagă chiria modică, de 80 de lei pe lună, pe care trebuie să o plătească în primii cinci ani.

O sută de locuinţe de vânzare
În momentul de faţă, doar trei dintre cele cinci blocuri de tip ANL ridicate în oraş se încadrează la cerinţele de vechime şi pot propune locuinţe spre vânzare. „Se pot cumpăra locuinţele din blocurile ANL 2002, 2003 şi 2007, de pe strada Răzoare, iar cele de pe strada Nordului mai au de aşteptat“, explică reprezentanţii Primăriei.

Construite aproape de cartierul rezidenţial Pepinieră, ANL-urile au un preţ relativ avantajos. Un apartament costă 27.000 de euro, iar o garsonieră 23.000 de euro, însă, cu toate acestea, cererea de cumpărare este extrem de mică. La începutul programului de vânzare, foarte mulţi chiriaşi au fost interesaţi de cumpărare, însă, când au aflat preţurile, numai trei familii din cele aproximtiv o sută de potenţiale cumpărătoare s-au decis să cumpere locuinţele respective.

Interes foarte scăzut
Din cele peste o sută de locuinţe scoase la vânzare, doar două apartamente şi o garsonieră au fost vândute. Chiriaşi preferă să plătească chiriile modice, cuprinse între 78 de lei (pentru o garsonieră) şi 120 de lei (pentru un apartament cu două camera).

Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cictrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!