Slobozia: Romii din Ţăndărei, între mizere şi lux / GALERIE FOTO

În vreme ce interlopii îşi afişează palatele şi limuzinele de lux, ţiganii care şi-au vândut copiii se zbat în mizerie. În mahalaua de la periferie, oamenii abia au cu ce să îşi cumpere de mâncare. Ţiganii nu sunt deranjaţi de condiţii, ascultă manele şi trăiesc viaţa la maximum.

Traficanţii de minori din Ţăndărei şi-au clădit în oraş adevărate fortăreţe, toate ridicate din sumele uriaşe obţinute de puradeii traficaţi peste graniţe. Dornici să se fălească, ţiganii şi-au ridicat palatele la şosea, să le admire toată lumea. Castelele au fost rareori locuite. Vopsite în culori vii, castelele au fiecare câte două, trei etaje plus mansardă. La preţul pieţei din Ţăndărei, un astfel de palat ţigănesc valorează, cu tot cu teren, aproximativ 100.000 de euro.

Deşi au cheltuit sume uriaşe pentru îşi ridica palatele, ţiganii au ales mai mereu să doarmă în cocioabele pe care le aveau construite în Strachina, cartierul din care, la începutul lunii aprilie, traficanţii de minori au fost săltaţi de mascaţi.

Viaţa în ţigănie

La şapte luni după descinderile DIICOT, viaţa celor mai mulţi dintre localnici  a rămas încremenită în timp şi spaţiu. Oamenii trăiesc într-o sărăcie lucie. Se tem să mai vorbească despre ceea ce s-a întâmplat în primăvară.

Orice străin care ajunge acolo este asaltat cu întrebări şi intimidat, doar-doar grăbeşte paşii. „Iar aţi venit să ne pozaţi? Alo... Şefu’... Pi, ce faci, matale? Nu mai ne filma... Du-te şi lasă-ne“, scrâşneşte o pirandă de fusta căreia se ţin strâns câţiva puradei. Desculţi, copiii îşi întreabă mama, în tigăneşte, ce se întâmplă. Femeia îi înjură copios şi ţipă la ei, iar, apoi, şi îşi vede în continuare de drum.

În mahalaua de la periferia Ţăndăreiului, de o parte şi de alta a străzilor înfundate şi pline de noroaie, „impresionează“ bordeiele plămădite din lut sau te miri ce. Fără geamuri sau uşi, cu acoperişurile smulse, cocioabele riscă la fiecare adiere de vânt să se dărâme peste sufletele care locuiesc în ele. Puţini au reuşit să le cârpească pe ici, pe colo. Câte un preş, în loc de uşă sau câte o foaie de tablă sau o folie de nylon, pe post de geam.

„Vrem şi noi la şcoală“

Dizel Văduva (44 ani) trăieşte într-una dintre cocioabele ridicate la marginea cartierului ţigănesc. Casa lui este plină de puradei care îi cer de mâncare, însă omul nu are bani tot timpul să hrănească toate cele 12 guri flămânde. Cel mai mare are 14 ani, iar cel mai mic doar 2.

„Trăim doar din mila vecinulilor. Copiii îi dau la şcoală ca să mănâncă şi ei din corn şi lapte. Suntem săraci lipiţi, noi, aştia d-aici. E vai de capul nostru, cred că o să murim de foame într-o zi“, oftează Dizel.

Doar trei dintre copiii bărbatului sunt acasă. Îmbrăcaţi ponosit şi cu picioarele goale, puradeii se joacă în căruţă. Cristina (10 ani) îl ţine în braţe pe fratele ei mai mic, Emanuel (2 ani), în timp ce sora lor, Denisa (3 ani), abia aşteaptă să ajungă şi ea în atelaj, alături de fraţii ei. Emanuel roade un colţ de pâine şi încearcă să gângurească. „Vrem şi noi la şcoală, da’ mama nu are bani şi pentru noi. Ne mai ducem aşa, din când în când. Stăm toată ziua şi ne jucăm aici, cu căruţa. Am vrea şi noi jucării, dar, dacă nu e bani...“, spune Cristina, în timp ce îl leagănă pe Emanuel.

Citiţi mai multe în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!