Slobozia: Până la sfârşitul anului, vom bea apă potabilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Schimbarea conductelor de apă au fost realizată în proporţie de 60%. Autorităţile  sunt convinse că vor respecta termenul de execuţie a lucrărilor. Înlocuirea reţelei de apă a demarat în luna mai a anului trecut. Pentru ca muncitorii să fie în grafic cu lucrările, în valoare de 8 milioane de lei,  aceştia folosesc un utilaj modern, adus tocmai din Germania

În urmă cu doi ani, autorităţile locale au decis să sisteze alimentarea cu apă din Dunăre a Sloboziei şi au decis ca oraşul să primească apă din cele 20 de puţuri forate la ieşirea din oraş. Analizele de laborator efectuate de către specialişti stabileau la acea vreme că apa din subteran avea concentraţii mari de fier şi amoniu, precum şi alţi compuşi chimici care puteau pune în pericol sănătatea oamenilor.

Astfel, furnizorul de apă din oraş, SC Urban SA, a fost nevoit să ridice concentraţia de clor din reţea pentru a face apa potabilă.

Ţevi nocive pentru apă
Clorinarea în exces a angrenat rugina depusă pe ţevile de alimentare, mai vechi de 40 de ani, care, într-un final, a ajuns la robinetele consumatorilor. Imediat, autorităţile locale au întocmit un proiect prin care au stabilit schimbarea tuturor ţevilor metalice, în total peste 42 de kilometri de conducte, cu cele din polietilenă (PHD), de înaltă calitate, şi a branşamentelor.

„Într-adevăr, de vină pentru calitatea precară a apei au fost conductele de metal. Acestea nu au mai fost schimbate de foarte mult timp şi erau ruginite“, susţine Alexandru Stoica, viceprimarul municipiului Slobozia.
Startul lucrărilor a fost dat anul trecut iar costurile s-au ridicat la valoarea de opt milioane de lei, fonduri alocate din bugetul local al municipiului Slobozia.
Cu aceşti bani au fost cumpărate ţevile de PHD, şi s-a plătit firma care întreprinde lucrările. Mai mult, pentu achiziţionarea ţevilor a fost organizată o licitaţie, iar câştigătorii au fost reprezentanţii firmei Valrom din Bucureşti.
Citiți mai multe amănunte în săptămânalul ADS Slobozia!

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji