Slobozia: Grădinița Junior a fost premiată cu Steagul Verde, pentru activitatea ecologică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Micuții ecologiști de la Grădinița Junior au câștigat premiul cel mare

Pentru activitățile desfășurate în decursul ultimilor trei ani, în cadrul Programului mondial Eco-școala, Grădinița cu Program Prelungit Junior din Slobozia, a obținut statutul și certificatul internațional de Eco-grădinița și simbolul programului Steagul verde, acordat unităților școlare care implementează cu succes programul.

Programul este un eco-indicator recunoscut pentru educația privind dezvoltarea durabilă și în același timp un certificat al performanțelor de mediu. La nivel național, programul este coordonat de Centrul Carpato Danubian de Geoecologie, membru cu drepturi depline al Fundației mondiale de Educație pentru Mediul Înconjurator (FEE).

„Părinții sunt cei mai buni parteneri ai noștri. Am descoperit acest proiect vizualizând site-ul Centrului Carpato Danubian și ne-am hotărât să participăm activ. Acest premiu este o performanță deosebită mai ales că suntem singura grădiniță din județ care s-a înscris în program“ declară Neculina Zăinescu, directorul grădiniței Junior.

Utilitatea Programului Eco-școala se concretizează în reducerea deșeurilor din spațiul școlar, colectarea selectivă a deșeurilor, economisirea apei și energiei, amenajarea spațiului verde, pavoazarea corespunzatoare a claselor și holurilor gradiniței, expoziții temporare sau permanente cu lucrări din materilale refolosibile sau preluate din natură, concursuri și marcarea evenimentelor ecologice.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG