Slobozia: Doi minori din Feteşti au fost arestaţi pentru furt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform poliţiştilor, cei doi fraţi, în vârstă de 14 şi, respectiv, 15 ani, sunt cercetaţi de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, fiind suspectaţi de comiterea unui furt dintr-o locuinţă, ai cărei proprietari erau plecaţi din ţară.

Cercetările poliţiştilor au avut drept punct de plecare mai multe informaţii potrivit cărora cei doi ar fi încercat să vândă, la finele săptămânii trecute, un calculator cu monitor LCD şi un sistem audio pe raza comunei Borduşani, satul Cegani. 

În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că bunurile oferite spre comercializare au fost sustrase din locuinţa unei femei, în vârstă de 36 de ani, din municipiul Feteşti, minorii profitând de  faptul că femeia este plecată de mai mult timp din ţară.  

La săvârşirea faptei, celor doi minori le-a fost complice un tânăr de 23 de ani, din localitate, cunoscut cu antecedente penale, de la care au fost recuperate atât bunurile menţionate anterior, cât şi un aparat DVD şi un telefon mobil.

Bunurile, a căror valoare a fost estimată la 4.500 de lei, au fost restituite părţii vătămate. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”