Slobozia: Copiii s-au întâlnit cu personajele din lumea Disney

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prichindeii din Slobozia au avut la dispoziţie trei zile în care s-au distrat pe cinste. Copiii au luat cu asalt orăşelul Mix Music Evolution şi au profitat la maximum de fiecare punct de atracţie destinat lor. S-au plimbat cu trenuleţul, s-au dat în toboganul gigant şi au făcut poze cu personajele Disney.

Cea mai mare atracţie pentru copii a fost toboganul gigant. Înalt de aproximativ patru metri, toboganul a fost asaltat de prichindei. Cu doar cinci lei, copiii aveau la dispoziţie trei minute în care au putut să se zbenguie în voie.

La drum, cu trenuleţul electric

Micuţii dornici de aventură au mers la plimbare cu trenuleţul electric. Cu vagoanele viu colorate şi transformate în personaje de desene animate, trenul i-a făcut pe copii să se relaxeze şi să îşi imagineze că au pornit într-o călătorie peste mări şi ţări. Micuţa Cătălina Cimpoaie (5 ani) a fost fascinată de trenuleţ. Pentru că îi plac foarte mult animalele, fetiţa a dorit să stea în vagonul ce avea formă de căţel. „A fost foarte frumos cu trenul electric, chiar mi-am imaginat că merg la munte. Mi-a plăcut şi vagonul“, a spus micuţa încântată. Preţul acestei distracţii i-a costat pe părinţi cinci lei. 

Personajele Disney au ieşit la promenadă

Copiii s-au întâlnit şi cu personajele din lumea Disney. Micuţii au fost foarte încântaţi să îşi vadă eroii preferaţi. Fără să mai stea pe gânduri, prichinderii au făcut fotografii cu fiecare personaj în parte. Turneul Mix Music Evolution a adus, în premieră, la Slobozia, proiecții de filme în format 7 D şi demonstrații de măiestrie auto. Cele mai multe dintre filmele difuzate la cinematograful 7 D venit la Slobozia s-au înscris în genul horror, cele mai iubite  de public fiind „Casa Morţilor“ şi „Cursa către Iad“. Proiecţia lor a durat şapte minute, iar intrarea a costat 20 de lei.

Citiţi mai multe în „Adevărul de Seară“ de astăzi!

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice