Şeful Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Ialomiţa a demisionat după ce a fost prins băut la serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Ialomiţa, Cornel Ianuş, şi-a dat demisia din funcţie, după ce a fost prins băut în timpul programului de lucru, el recunoscând că a mai consumat băuturi alcoolice în timpul unui control la un agent economic, iar de acolo a plecat cu o sacoşă cu bere. De asemenea, doi comisari din cadrul instituţiei au fost retraşi de pe teren şi vor face muncă de birou, scrie news.ro.

Conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a verificat dacă şeful CJPC Ialomiţa, Cornel Ianuş, consumase alcool în timpul programului, iar în urma verificării a constatat că acest lucru se întâmplase. Mai mult, Cornel Ianuş a recunoscut în faţa preşedintelui ANPC, Horia Constantinescu, că, la un control la un agent economic din urmă cu câteva zile, a băut o bere, acest lucru întâmplându-se în timp ce se afla în timpul programului.

El a mai spus că, la plecare, un angajat al unităţii respective, i-a dat o sacoşă cu bere şi cu apă, refuzând iniţial, după care a acceptat să primească bunurile respective. Cornel Ianuş susţine că în urma acelui control a fost aplicat un avertisment, iar agentul economic trebuia să remedieze mai multe deficienţe constatate.

Preşedintele ANPC a anunţat că în urma acestei situaţii şeful CJPC Ialomiţa şi-a dat demisia, iar doi comisari din cadrul instituţiei nu vor mai merge în controale şi vor face doar muncă de birou.

“Comisarul şef adjunct Cornel Ianuş, depistat în stare de ebrietate în timpul programului, şi-a dat demisia. De asemenea, am decis retragerea de pe teren a doi comisari din cadrul CJPC Ialomiţa, pentru acţiuni de control solitare şi pentru ineficienţă în gestionarea sesizărilor”, a afirmat Horia Constantinescu.

El a menţionat că imaginea ANPC trebuie să fie de nivel european şi nu conducerea instituţiei nu va face rabat de la măsurile ferme ce se impun în desfăşurarea acţiunilor de control.

“Verticaliatea reprezintă inclusiv tăria de a ne asuma şi derapajele din interiorul ANPC! Imaginea acestei instituţii trebuie să fie la nivelul european, pe care il dorim cu toţii. Am promis că nu vom face rabat de la măsurile ferme, ce se impun în desfăşurarea acţiunilor de control, dar acestea au nevoie de un corp de comisari adevăraţi”, a mai spus preşedintele ANPC.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”