Se deschide târgul «Pâinea şi Vinul» la Muzeul Agriculturii. Expoziţie de produse tradiţionale şi ateliere de copt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 20-22 septembrie 2019, orele 11.00-18.00, la Muzeul Naţional al Agriculturii se va desfăşura, în cadrul Târgului «Pâinea şi Vinul», expoziţia şi lansarea albumului «Pâinea noastră cea de toate zilele».

În cadrul evenimentului, participanţii vor avea parte de un spectacol folcloric, demonstraţii practice de copt pâine la ţest şi la cuptorul tradiţional, degustări, aletier de modelat pâini rituale şi împletit spice de grâu, cât şi de posibilitatea de achiziţionare a produselor tradiţionale româneşti.

 „Această temă – pâinea şi vinul – a fost lansată prima dată, de către Muzeul Naţional al Agriculturii, în anul 2011, la Congresul Internaţional al muzeelor de agricultură, desfăşurat la Slobozia. Aşa că sunteţi bineveniţi la un eveniment care are, deja, tradiţie internaţională”,  spune Gheorghe Petre, manager al Muzeului Naţional al Agriculturii.

La prima ediţie a târgului , cei interesaţi au avut posibilitatea să aleagă dintr-o mare diversitate de produse româneşti, din toate zonele ţării (Moldova, Bucovina, Ardeal, Muntenia, Oltenia, Dobrogea) - Magiun de prune Topoloveni, Indicaţie Geografică Protejată - produs înregistrat în Uniunea Europeană; produse atestate tradiţional: legume şi fructe româneşti; carne şi produse din carne; produse de panificaţie, dulciuri şi produse dietetice; miere şi produse ale stupului; sortimente de brânzeturi din lapte de vacă, oaie, capră (renumitul Bulz cu brânză de burduf în coajă de brad din Bran); vin alb, roşu şi roze din mai multe zone ale ţării; artizanat, bijuterii.

Mai multe pentru tine:
Timișoara strălucește în Duminica Floriilor. Explozie de culoare și parfum în oraș FOTO VIDEO
Partidele din Bihor sunt încă indecise. Doar PNL şi-a depus listele, Ilie Bolojan cere votul pentru un nou mandat
Firea și-a depus candidatura la PMB însoțită de Ciolacu. Ce mesaj a avut pe tricou și ce i-a transmis lui Piedone
Actorul român care a iubit o singură femeie timp de 50 de ani. A cerut-o de soție când încă era elevă
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de răposata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Elev răpit de pe stradă, imobilizat pe bancheta din spate a unei mașini și amenințat. Totul a pornit de la o fată
Consecințele hrănirii urșilor la marginea drumului. Șeful Salvamont Argeș: „Nu-ți bate joc de el încurajându-i cerșitul!”
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Zodia binecuvântată de Paște. Este protejată de Dumnezeu și va trăi un adevărat miracol în zi de sărbătoare
Ce oraș din lume este primul pe listă să fie distrus în cazul unui război nuclear. Documentele au fost declasificate
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”