Se caută soldaţi în Armata Română. Ce condiţii se impun şi la ce unităţi vor fi detaşaţi voluntarii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Civilii care doresc să devină soldaţi în Armata Română se pot prezenta, până pe 20 octombrie, la Centrul Militar Judeţean Ialomiţa, instituţie care recrutează rezervişti voluntari.

  Centrul Militar Judeţean Ialomiţa continuă recrutarea candidaţilor care doresc să devina soldat sau gradat voluntar, sunt aşteptaţi până pe 20 octombrie la Centrul Militar Judeţean Ialomiţa, unde vor primi informaţii privind recrutarea(consiliere şi intocmire dosar candidat); selecţia: susţinerea probelor eliminatorii (psihologice şi sportive) la U.M. beneficiară şi vizita medicală;  programul de pregătire iniţială şi de specialitate.

Ce documente sunt necesare:

a) actul de identitate în original şi copie;

b) certificate de cazier judiciar, eliberat cu maximum şase luni înainte de data depunerii;

c) acte de studii şi/sau alte documente care atestă alte competenţe dobandite in viaţa civilă, în copie şi original;

d) livretul militar, în original şi copie, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist.

Candidaţii provenţi din zona Slobozia-Feteşti pot opta şi pentru unitătţ militare din judeţul Constanta, iar potenţialii candidaţi din zona Urziceni pentru U.M.01654 Buzău. Detalii suplimentare se pot obţine la Centrul Militar Judeţean Ialomiţa, situat în Slobozia, strada Lacului nr.6, telefon :0243235286, 0243230710.

Vă recomandăm şi:

Armata Română, înzestrată cu primul sistem Patriot. Achiziţii în pregătire: elicoptere de atac şi transportoarele blindate 8x8 Piranha 5

Armata Română, misiuni de instrucţie în comun cu Forţele Aeriene Portugheze

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Mesajul rar al Prințului Louis! Băiatul cel mic al lui Kate Middleton a surprins cu scrisul de mână la concertul de colinde
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat