Preoţii au început sfinţirea caselor de Bobotează. Ce semnificaţie are agheasma

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preoţii Bărăgan au început să treacă pe la casele oamenilor pentru a le sfinţi. Cu ajutorul unui mănunchi de busuioc, părintele cântă troparul Bobotezei şi stropeşte cu apă sfinţită pe toţi locuitorii şi prin toate încăperile casei, binecuvântând roada ostenelilor.

Mersul cu Iordanul este o veche rânduială bisericească şi reprezintă o înnoire a sfinţeniei care trebuie să pătrundă în casele şi sufletele noastre, o pregustare a Bobotezei.

„De Bobotează începe activitatea publică a Mântuitorului Iisus Hristos. Acum se arată pentru prima dată Sfânta Treime, prin botezul de la apa Iordanului. Credincioşii sunt chemaţi să ia darurile Sale din apa cea sfinţită. Totul se înnoieşte şi devine mai limpede acum, de Bobotează“, a arătat arhiepiscopul Tomisului, ÎnaltPreaSfinţitul Teodosie.

Apa sfinţită de Bobotează nu se strică

În tradiţia populară, sărbătoarea Bobotezei cuprinde o serie de motive specifice tuturor zilelor de reînnoire a anului: se fac şi se prind farmecele şi descântecele, se află ursitul, se soroceşte vremea şi belşugul holdelor în noul an, se deschide cerul şi „vorbesc“ animalele.

În plan spiritual, agheasma, adică apa sfinţită de Bobotează prin harul preoţilor, în cadrul unui ceremonial religios, primeşte virtuţi terapeutice miraculoase: nu se strică de-a lungul anului, alungă bolile şi spiritele malefice.

„Agheasma este apa vie, leacul care revigorează trupul şi sufletul. De Bobotează se prăznuieşte sfânta şi dumnezeiasca arătare a Domnului Iisus Hristos. În Ajunul Bobotezei, preoţii au stropit toate casele cu apă sfinţită şi un mănunchi de busuioc, o practică ce poartă noroc. Sărbătoarea este menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului - momentul naşterii spirituale a Mântuitorului. Întrucât în această zi Iisus s-a prezentat pentru prima dată în lume, sărbătoarea se mai numeşte şi Epifanie, Teofanie, Arătarea Domnului sau Descoperirea Cuvântului Întrupat“, explică părintele Paul Tudorache, preot în parohia Sf. Cuvioasă Parascheva din Călăraşi.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”