Prefectura Ialomiţa: Apelul la 112, înregistrat la ora 04.48. Ce forţe au fost mobilizate la tragedia de pe DN2A

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectura judeţului Ialomiţa a transmis un comunicat de presă referitor la accidentul grav care a avut loc sâmbătă dimineaţă pe DN2 A, între localităţile Balaciu şi Sf. Gheorghe. Autorităţile precizează că apelul la 112 a avut loc la 04.48, iar la ora 05.15 a fost activat Planul roşu de intervenţie. De asemenea, în acest caz a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă.

   Redăm integral comunicatul:

"În data de 05.10.2019, la ora 04.48, a fost anunţat ISUJ Ialomiţa de producerea unui grav accident rutier pe DN 2 A, între localităţile Balaciu şi Sfântu Gheorghe. Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un bărbat conducea un autotren pe DN2A, direcţia de mers Balaciu – Sfântu Gheorghe, ar fi pătruns pe sensul opus de mers şi a lovit frontal un microbuz de transport persoane.

Încă din primele informatii furnizate de apelantul la 112 s-a comunicat că este vorba de un număr mare de victime, în acest sens fiind activat, la ora 5.15, Planul Rosu de Interventie la nivelul judetului Ialomiţa. 

 La faţa locului au acţionat de urgenţă peste 40 de pompieri, paramedici SMURD şi personal medical SAJ cu 18 autospeciale şi ambulanţe, 10 autospeciale ale poliţiei, 26 de poliţişti din cadrul Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic şi din cadrul Poliţiei Municipiului Urziceni, efectuându-se cercetarea la faţa locului şi de asemenea degajarea şi fluidizarea traficului rutier.

 Astfel, la nivelul judeţului Ialomiţa au fost alertate: 3 echipaje de prim-ajutor SMURD şi 7 echipaje medicale SAJ, 1 autospecială pentru victime multiple, 2 autospeciale pentru descarcerare şi 3 autospeciale de stingere. De asemenea, de la ISU Bucureşti-Ilfov au fost dislocate în sprijin - 1 ambulanţă de prim-ajutor SMURD şi 1 autospecială pentru transport victime multiple.

După realizarea intervenţiei integrate pentru descarcerarea persoanelor din microbuz şi acordarea asistenţei medicale, au rezultat 17 victime, dintre care 10 decedate (cei 2 conducători auto şi 8 din microbuz) iar 7 persoane au fost transportate de urgenţă la spital: - 3 persoane la Spitalul Slobozia (conştiente), 2 dintre ele (o persoană de 19 ani cu traumatism abdominal acut iar cealaltă de 53 ani cu traumatism grav la coloană ) - fiind transportate ulterior cu elicopterul la Bucureşti ; - 1 persoană la Spitalul Urziceni (stop cardio-respirator); - 4 persoane către Spitalele Bagdasar-Arseni si Floareasca din Bucureşti (toate conştiente).

La ora 6.35 a fost dezactivat Planul Roşu de Intervenţie. Traficul s-a reluat în jurul orei 8.30, circulându-se dirijat pe o singura bandă. La ora 10.00 s-a degajat carosabilul, fiind reluată circulaţia din ambele sensuri. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările producerii evenimentului, sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă".

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi