Păcatele unui poliţist ialomiţean. Se lăsa şpăguit cu brânză ca să nu aplice amenzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agetul Marius Gabriel Căpităneanu se află în arest la domiciliu FOTO: facebook.com

Anchetă în toată regula a procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa. Magistraţii l-au arestat la domiciliu pe un agent de poliţie din judeţ, după ce l-au prins în flagrant cerând şpagă.  Pe lângă bani, omul legii prefera să primească şi produse alimentare. Unui şofer i-a cerut patru  kilograme de brânză ca să nu-l amendeze pentru că circula fără centură.

Şpagă la Poliţia Sfântul Gheorghe

Poliţistul vizat de organele de urmărire penală din Ialomiţa se numeşte Marius Gabriel Căpităneanu şi era agent la Postul de Poliţie al comunei Sfântul Gheorghe, Ialomiţa.

Bărbatul era în vizorul anchetatorilor de peste un an şi jumătate, când primele sesizări cu privire la faptul că cere şpagă şoferilor pe care ar trebui să-i amendeze au ajuns pe masa procurorilor ca şi probe în dosar.  

Din cercetări reiese faptul că omul legii cerea sume cuprinse între 50 şi 200 de lei în funcţie de abaterile comise de participanţii la trafic pe care-i trăgea pe dreapta.

În unele cazuri omul legii primea şpagă chiar şi produse alimentare. De exemplu, reţin procurorii ialomiţeni, unui şofer contravenient poliţistul acuzat de fapte de corupţie i-ar fi cerut 4 kilograme de brâză de oaie pentru a nu-i aplica o sancţiune contravenţională, pentru că circula fără centură.

După un an şi jumătate de cercetări, poliţistul care primea şpagă a fost reţinut pentru 24 de ore, ca urmare a unui flagrant organziat de organele judiciare.

„ Faţă de inculpat au fost reţinute cinci capete de acuzare ce vizează infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă” susţin reprezentanţii Biroului de Presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.

Dus în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă, magistraţii au decis ca agentul să fie arestat la domiciliu. Cercetările sunt însă continuate pentru a se stabili toate împrejurările în care au fost comise infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului.
 

Citiţi şi:

Descindere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa. Procurorul-şef Cătălin Cristian Hristescu, suspectat de legături cu interlopii

Anchetă DNA la Slobozia. Procurorul-şef Dumitru Cristudor este cercetat pentru luare de mită

Fostul şef al DNA Slobozia, procurorul Dumitru Cristudor, trimis în judecată pentru luare de mită

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews