O barcă în care se aflau doi bărbaţi s-a răsturnat pe braţul Borcea. Unul dintre ei nu a fost găsit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O barcă în care se aflau doi bărbaţi s-a răsturnat, luni seară, pe braţul Borcea al Dunării, pe raza localităţii Făcăeni, judeţul Ialomiţa.

Conform ISU Ialomiţa, luni, printr-un apel la 112, a fost solicitat sprijinul pompierilor, întrucât, pe braţul Borcea, la km naval 20, pe raza localităţii Făcăeni, o barcă în care se aflau doi bărbaţi, cu vârste de aproximativ 38 şi respectiv 50 de ani, s-a răsturnat. Unul dintre bărbaţi a fost salvat şi scos la mal de o barcă de pescari, iar celălalt este posibil înecat.

La locul intervenţiei s-au deplasat de urgenţă 2 echipaje din cadrul Staţiei de Pompieri Feteşti, cu o autospecială de stingere şi o autospecială SMURD. S-a acordat primul ajutor medical de echipajul SMURD  bărbatului salvat, în vâstă de 38 de ani, ulterior, acesta refuzând transportul la spital. Persoana posibil înecată, bărbat de aproximativ 50 de ani, nu a fost găsită. Căutările au fost sistate, dar cel mai probabil vor fi reluate marţi dimineaţă.

Vă mai recomandăm şi:

Cine este Anca Dragu, prima femeie care va conduce Senatul României

Cum au vândut AUR şi PSD aceeaşi gogoaşă pe tema invalidării mandatelor unor parlamentari controversaţi

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente