Lucrările în cartierul Tineretului sunt în grafic. Trotuarele şi drumurile de acces vor fi finalizate până la sfârşitul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul municipiului Slobozia, Adrian Mocioniu, s-a întâlnit cu reprezentanţii societăţii care execută lucrările de canalizare şi modernizarea drumurilor în cartierul Tineretului.

" Am efectuat o vizită în cartier pentru a verifica stadiul lucrărilor. În cadrul întâlnirii s-a stabilit că până la finalul anului 2019 toate trotuarele vor fi finalizate, iar drumurile vor fi la nivel de piatră spartă. Proiectantul chiar a recomandat să treacă o iarna peste piatra spartă pentru realizarea unei tasări suplimentar,e având în vedere specificitatea terenului. Gurile de scurgere vor fi aduse la nivel când se va aplica ultimul strat. Finanţarea proiectului este asigurată 100%. În ceea ce priveşte celălalt proiect din cartier pentru extinderea utilităţilor pe străzile care nu au fost prevăzute iniţial intenţionăm ca şi pe aceste străzi la finalul anului să fim în acelaşi stadiu( piatră spartă şi finalizarea trotuarelor) după finalizarea canalizării. Proiectul a fost aprobat pentru finanţare prin FDI. Urmează să avem o întâlnire cu reprezentanţii constructorului pentru a stabili noi detalii. În perioada următoare preconizăm să demaram şi probele pentru canalizare", a anunţat primarul municipiului Slobozia, Adrian Mocioniu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!