Isteria maidanezilor la Ţăndărei. Padocuri supraaglomerate şi câini înfometaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Isteria câinilor fără stăpâni umple adăposturile destinate patrupedelor din Ialomiţa. La Ţăndărei, de exemplu, padocurile sunt în acest moment supraaglomerate. Nu mai puţin de 205 câini sunt adăpostiţi aici, în condiţiile în care numărul maxim de locuri este de numai 150. Autorităţile aşteaptă aplicarea legii eutanasierii pentru a scăpa de patrupede.


Câinii comunitari provoacă mari probleme autorităţilor din Ţăndărei, care reuşesc cu greu să facă faţă numărului mare de maidanezi de pe străzile oraşului. Adăpostul din oraş, aflat sub administrarea Serviciului de Administrare a Domeniului Public (SADP) Ţăndărei, poate găzdui, în prezent, 150 de câini.

La momentul actual, însă, nu mai puţin de 205 câini se află în adăpost, autorităţile găsind cu greu soluţii pentru gestionarea situaţiei. „Este foarte greu să facem faţă, sunt foarte mulţi câini, capacitatea adăpostului este depăşită, suntem nevoiţi să ţinem mai mulţi câini într-o singură cuşcă de cât este normal. I-am ţinut până acum aşa cum am putut şi am făcut reteritorializarea lor“, a declarat Marin Iordache, şeful SADP Ţăndărei.

„Câinii cu vechime vor fi eutanasiaţi“

Acesta spune că mai mulţi maidanezi ar putea fi eutanasiaţi. Conform noii legi a câinilor fără stăpân, dacă, după înregistrarea în evidenţele adăpostului, câinii care nu sunt revendicaţi de către proprietari în şapte zile sau de alte persoane în 14 zile, aceştia vor fi eutanasiaţi. „Am luat legătura cu autorităţile din Slobozia, pe care i-am chemat aici, pentru a stabili modalitatea de aplicare a noii legi, astfel încât să ştim care sunt paşii concreţi care trebuie făcuţi în continuare. Câinii cu vechime mai mare vor fi eutanasiaţi“, spune acesta.

Aceeaşi lege spune, însă, că populaţia trebuie informată depre existenţa adăpostului, programul de vizitare, posibilitatea de adopţie sau revendicare, prin afişare la sediul adăpostului şi al serviciului specializat. Autorităţile din Ţăndărei au făcut deja eforturi în acest sens, dar oamenii nu s-au înghesuit să adopte câini. „Am demarat deja o campanie, am pus afişe în tot oraşul, prin care am solicitat populaţiei să vină să adopte animalele. Am făcut tot ce prevede legea. Din păcate, lumea nu e interesată şi nu există nici relaţii cu ONG-urile care se ocupă cu protecţia câinilor maidanezi“, spune Marin Iordache.

Cheltuieli minime

Acesta este mulţumit, totuşi, că adăpostul se află în condiţii decente, iar cheltuielile cu câinii sunt minime. „Adăpostul arată bine, avem şi personal un şef, un îngrijitor, dar şi contract cu un medic veterinar care vine periodic. Cheltuielile lunare cu adăpostul sunt minime, mai ales că hrana ne este asigurată aproape în mod gratuit. Ne aprovizionăm cu oase gratis, de la un abator, şi cu spărtură de orez, de la Riso Scotti, pentru care plătim un preţ simbolic“, a mai adăugat Marin Iordache.
 

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”