Încă 8 contracte pentru dezvoltarea comunităţilor rurale, semnate de Consiliul Judeţean Ialomiţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Semnarea contractelor a avut loc luni, 6 septembrie, la Consiliul Judeţean Ialomiţa FOTO facebook/Marian Pavel

Încă 8 contracte pentru dezvoltarea comunităţilor rurale au fost semnate de Consiliul Judeţean Ialomiţa, la începutul acestei săptămâni.

"Alături de reprezentanţii primăriilor Gura Ialomiţei, Miloşeşti, Scânteia, Gheorghe Lazăr, Săveni, Ciulniţa, Bucu şi Sfântu Gheorghe am semnat contractele de finanţare din cadrul Programului Judeţean de Dezvoltare Locală - Ialomiţa 2021, prin ADI Ialomiţa. Au fost semnate 50 de contracte până în prezent şi în perioada următoare urmează să primească finanţare şi restul localităţilor care au depus proiecte", a anunşat Marian Pavel, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa.

Pe 7 august, încă sase contracte cu fonduri nerambursabilă, depuse în cadrul Programului Local de Dezvoltare Locală al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară au fost parafate. Finanţările vor fi acordate pentru proiecte depuse de autorităţile din localităţile Cosâmbeşti, Grindu, Dridu, Răduleşti, Moldoveni, Ciocârlia şi privesc instalarea unor sisteme de supraveghere, pentru amenajarea unor terenuri de sport, reabilitarea unei şcoli şi modernizarea iluminatului public.

De asemenea, pe 23 iulie, au fost semnate alte trei contracte cu reprezentanţii primăriilor Manasia, Bueşti şi Sălcioara.

Marian Pavel, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, a anunţat că a decis majorarea plafonului de finanţare acordat proiectelor, de la 200.000 lei la 300.000 lei, pentru că „din cei 200.000 de lei care erau acordaţi, nu mai rămâneau foarte mulţi bani pentru implementarea proiectului, după realizarea studiilor de fezabilitate şi a altor documente”.

Vă mai recomandăm şi:

Oficial. Miniştrii USR PLUS au anunţat că demisionează din Guvernul Cîţu VIDEO

Prognoza meteo: Val de aer polar în România. Cât de frig se face şi unde lovesc ploile

Mai multe pentru tine:
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt