FOTO „Las Fierbinţi“, oraşul transformat într-un platou de filmare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Sauciuc (52 de ani) strânge impresii de la vizitatorii barului său devenit celebru FOTO : M.S.

Viaţa dintr-un orăşel din Ialomiţa s-a schimbat peste noapte, după ce localitatea s-a transformat într-un veritabil platou de filmare al unui serial de succes de la Pro TV. Fierbinţi-Târg, cunoscut acum sub numele de „Las Fierbinţi“, a devenit în doi ani o adevărată atracţie turistică.

Fierbinţi-Târg, judeţul Ialomiţa, în inima Bărăganului. O zi de vară caniculară, cu un soare care topeşte totul în calea lui, după cum spune şi numele localităţii.

Regizorul şi actorii din filmul „Las Fierbinţi“ nu sunt la lucru astăzi. Aşa cum i-au obişnuit pe localnici în ultimii doi ani de când filmează acolo, dacă atmosfera se încinge prea tare, în miez de vară, filmările iau o pauză.

Se vor întoarce însă la toamnă, atunci când soarele se va mai domoli. Singurele personaje care îşi continuă rolurile neobosite sunt cei peste 4.500 de oameni care locuiesc în mica aşezare urbană.

Până nu demult, Fierbinţiul era un oraş uitat de lume. Acum, de când se vorbeşte despre el la televizor, traiul localnicilor a început să se schimbe, mulţumită unor personaje ca Bobiţă sau lui Celentano.

Nu s-au trezit, peste noapte, locuitori înHollywood sau în Cannes, dar faptul că au reuşit să fie recunoscuţi îi face pe localnici să fie mândri de oraşul lor.

Marian (35 de ani), muncitor, dintr-un sat din zonă, lucrează la şantierul pentru canalizare şi se declară mândru că sapă gropi tocmai în oraşul în care se filmează serialul „Las Fierbinţi“.

De altfel, acesta este şi motivul pentru care a ales să lucreze în Fierbinţi. „Mă uit la film, cum să nu mă uit! Cu nevasta şi copiii mă uit. Când începe serialul, lăsăm toată treaba din curte şi suntem cu toţii la televizor!“ spune bărbatul.

În centrul oraşului, peste drum de primărie, se află sediul Casei de Cultură, una din locaţiile pe care producătorii serialului au închiriat-o pentru a filma unele scene din film.

La etajul unu al imobilului, ţinută sub lacăt până la reîntoarcerea actorilor, se află recuzita echipei de filmare. Deşi sunt obişnuiţi să-i vadă pe artişti la treabă, localnicii sunt fascinaţi când trec pe lângă clădirea pe care o văd şi la televizor şi o privesc cu admiraţie, ca pe un adevărat muzeu.

„L-am văzut cu ochii mei pe Bobiţă. Era în faţa căminului cultural şi-a scos căciula din cap şi a dat cu ea de pământ. Apoi am văzut faza asta şi la televizor. De atunci, mereu când trec pe aici mi-l imaginez cum face aşa“, povesteşte Alina, o elevă din oraşul Fierbinţi.

Primăria din grădiniţă

Actorii serialului au trecut şi prin răspântia din centru oraşului. Primele cadre au fost filmate în Fierbinţii de Jos, sat alipit fostei comune Fierbinţi-Târg, devenit cartier de când localitatea a căpătat statutul de oraş. O altă locaţie importantă este grădiniţa din oraş, pe care actorii o folosesc pe post de primărie. Clădirea mică şi vopsită în roşu îşi păstrează arhitectura veche de mai bine de jumătate de veac.

Peste drum de imobilul transformat în platoul de filmare câteva luni pe an este gospodăria lui Ion Mihai (45 de ani). Bărbatul se declară, de asemenea, foarte încântat de faptul că la el în oraş se filmează un serial faimos. Când actorii spun replicile, lasă toată treaba, uită de salariul mic pe care îl are, de nevastă sau de copii.

 Petrece câteva ore trăgând cu ochiul la ce se întâmplă pe platoul de filmare şi simte că este şi el parte din serial. Alţi localnici şi-au încercat talentul artistic şi au făcut figuraţie în unele episoade, însă el s-a mulţumit doar să privească.

Promite că îşi va face curaj şi poate, în următorul sezon, va primi un rol mai bun, nu doar episodic aşa cum s-a întâmplat cu ceilalţi.

„E mare veselie la noi în oraş când încep filmările. Actorii sunt foarte de treabă, uneori mai stăm cu ei la poveşti, în pauzele dintre filmări. Mă bucur că sunt la noi în oraş. Mie îmi place de Bobiţă, pentru că are cele mai bune glume“, mărturiseşte Ion Mihai.

„Welcome to Las Fierbinţi“

Aproape de marginea oraşului, ascuns pe o uliţă prăfuită, se află un bar în care se petrece o bună parte din acţiunea serialului „Las Fierbinţi“.

Intrarea este acoperită de doi copaci şi încadrată de navete de bere. Pe un frontispiciu de lemn stă scris din sticle mesajul „Welcome Las Fierbinţi“.

În interior, barul din serial are un aer retro, amestecat cu elemente eco. Imediat în stânga, se află tonomatul de la care cântă Mihai Mărgineanu, artist care în film joacă rolul lui Ardiles.

Dincolo de elementele de decor care se regăsesc mai mult sau mai puţin în serial, pitorescul local este un bar de-adevăratelea, deschis tuturor celor care doresc să se învioreze cu o cafea tare, să se răcorească cu o bere rece sau să-şi facă un strop de curaj dând pe gât o jumătate de tărie.

Barul este al lui Cristian Sauciuc (52 de ani), cunoscut în tot Fierbinţiul sub numele de „Neamţu’“, asta pentru că a pribegit prin Germania în tinereţe. De şapte ani însă s-a hotărât să vină la Fierbinţi şi să-şi deschidă o afacere.

 „Nici prin cap nu mi-a trecut că o să ajung vreodată să văd că se fac seriale în barul meu. Nu este o afacere în sine. L-am deschis aşa, dintr-o ambiţie, să avem şi noi, eu cu soţia, un loc al nostru care să ne fie proprietate“, mărturiseşte bărbatul din spatele tejghelei.

„Colaborarea mea cu cei din serial s-a întâmplat pur şi simplu. Au venit la mine la poartă, le-am arătat barul şi le-a plăcut. Au montat mesele şi ce mai vedeţi dumneavoastră pe aici şi asta a fost tot. Eu sunt foarte încântat de faptul că au ales barul meu. Au mai fost şi prin alte părţi din oraş, dar aici, la mine, le-a plăcut cel mai mult“, îşi laudă Cristian barul.

Barmanul povesteşte despre rolurile pe care le-a jucat în serial. O dată a fost jucător de poker, mai apoi a jucat un membru de partid, într-un episod tematic dedicat Epocii de Aur.
 

Foto

„Da, am apărut şi eu în film, să ştiţi. De două ori chiar! S-a întâmplat mai pe la început, în primele sezoane. Mi-a plăcut foarte mult şi m-am bucurat când m-am văzut la televizor“, susţine bărbatul. Şi nu doar barul i-a devenit vedetă în serial, ci chiar şi casa în care locuieşte. Într-una din camerele locuinţei sale, aflată lângă local, regizorii filmului „Las Fierbinţi“ au tras câteva cadre.

Jurnal de bord

Barul lui Neamţu’ a devenit un adevărat punct touristic, datorită serialului. Atraşi de povestea din film, români din toată ţara şi din multe colţuri ale Europei vin să vadă şi să se fotografieze în barul unde prinde viaţă cel mai de succes serial de comedie românesc din ultimul deceniu.

De la Botoşani şi până la Satu Mare sau din Olanda şi până în Austria, barul lui Cristian Sauciuc musteşte de vizitatori, indiferent de anotimp.

„E o mare atracţie pentru oameni. Mulţi români vor să vadă barul meu, unde se filmează «Las Fierbinţi». Stau, consumă ceva, fac fotografii. Eu mă bucur că am priză la public“, se mândreşte omul.

Şi, pentru a le afla părerile clienţilor care vin de la sute de kilometri doar pentru a-i trece pragul, Cristian Sauciuc şi-a făcut un jurnal de impresii. Îl ţine într-o agendă cu coperţi albastre, păstrată pe tejghea.

„Suntem din Germania şi am venit special să vă vedem“, a notat în jurnal o tânără numită Bianca. Alţi clienţi au transmis un mesaj unuia dintre actori: „Dragă Geani, serialul este foarte frumos. Baftă în continuare. Vă dorim, ţie şi colegilor, să fiţi la fel de amuzanţi“.

Campus reabilitat cu banii de pe filmare

Serialul „Las Fierbinţi“ s-a dovedit o afacere bună chiar şi pentru autorităţile locale din Fierbinţi-Târg. Prin concesionarea celor câteva locaţii care aparţin administraţiei locale, Primăria a reuşit să adune aproximativ 130.000 de lei.

 Banii au fost investiţi într-un proiect al Ministerului Educaţiei, inaugurat în 2006 şi abandonat ulterior din lipsă de fonduri.

Este vorba despre un campus şcolar destinat elevilor şi profesorilor navetişti. Astfel, cu banii proveniţi de pe urma concesionării locaţiilor, edilul oraşului a redeschis în acest an şantierul abandonat de stat şi a reuşit să monteze uşi şi geamuri de termopan în incinta campusului şcolar. „E bine că s-au gândit să vină la noi în oraş şi să filmeze.

Vin oameni din toată Europa la noi să ne viziteze şi se interesează unde e Fierbinţiul. Pentru noi a fost în regulă că şi-au plătit taxele şi am reuşit să deschidem şantierul şi să facem ceva cu acel campus. Să sperăm că vor continua să vină la noi în oraş şi astfel vom puterea construi în totalitate campusul“, a declara Iusein Iuksel, primarul oraşului Fierbinţi-Târg.

Isărescu, despre „Las Fierbinţi“

Micuţul orăşel din Ialomiţa a devenit vedetă şi în discursurile lui Mugur Isărescu (foto), guvernator al Băncii Naţionale a României.

Astfel, în luna februarie, Isărescu a vorbit despre intrarea României în zona euro şi a spus: „Dacă am lua zona Bucureştiului şi Ilfovului, au un nivel de dezvoltare similar cu zona Lisabona sau Berlin. Bucureştiul s-ar putea integra foarte repede în zona euro, dar la 30 de kilometri de Bucureşti se află acest loc minunat care se numeşte Las Fierbinţi, dar la peste 100 de kilometri de Bucureşti se găsesc locuri mai puţin plăcute şi trebuie să intre şi ele în zona euro, nu numai Bucureştiul“.

La începutul lunii august, Isărescu a folosit din nou „metafora Las Fierbinţi“: „Eu aş vrea să schimbăm destul de repede, pentru că o să revin pe gluma aceea, trebuie să intre în zona euro şi cei de la Las Fierbinţi, nu?“.

Istoria filmului

„Las Fierbinţi“ este un serial românesc de comedie care a debutat pe Pro TV la data de 1 martie 2012. În el se prezintă viaţa comunităţii din oraşul Fierbinţi-Târg (judeţul Ialomiţa).

 Printre cele mai importante personaje ale filmului se numără primarul Vasile (interpretat de Gheorghe Ifrim) şi Bobiţă, patronul crâşmei locale (interpretat de actorul Mihai Bobonete). Pe lista celor mai îndrăgite personaje se înscrie şi Giani (jucat de Costi Diţă), un „şmecheraş“ care mereu se gândeşte doar la cum să se îmbogăţească peste noapte.