Florin Topuzaru- Rapper-ul fascinat de Lil Wayne

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când urcă pe scenă devine Exodu, un rapper, care alături de alți doi prieteni vrea să revoluționeze hip-hop-ul din Bărăgan.Este pasionat de rime și vrea ca piesele sale să vorbească despre orice lucru frumos sau urât din aceste vremuri. Trupa pe care a înființat-o poartă numele de BPP (Brigada Plămân Perforat).

Încă de copilărie a fost atras de curentul hip-hop, care făcea ravagii în acele vremuri, în România. Sora sa i-a dăruit o casetă cu trupa BUG Mafia, pe care a ascultat-o ore în șir, învățând versurile pieselor, pe de rost.
„Pe la 11-12 ani am început să compun versuri și mă jucam pe negativele celor de la BUG Mafia sau Paraziții. A fost începutul“, spune Florin.

În anii liceului, întâlnirea cu un prieten i-a adus și primul contact cu studioul de înregistrări, chiar dacă unul rudimentar. A fost cooptat în trupa Infect, unde era coleg cu Bishop, dar proiectul a fost transformat în „CeMC!“, o trupă ce dorea să aducă o nouă abordare în hip-hop-ul zonal.

„Am făcut patru piese, am cântat la baluri ale bobocilor și cred că am creat o bună impresie în rândul adolescenților. După aceea, timp de un an de zile am luat o pauză“, spune Exodu.Întâlnirea cu băieții din trupa Dynamic îi readuce pe scenă, concertând la Călărași sau Slobozia în cadrul unor importante evenimente de fashion.

Pe scenă, în București
În anii când a fost student la Facultatea de Agronomie București s-a împrietenit cu băieții din trupa Interpretabil, care l-au ajutat să înregistreze piese și chiar l-au introdus în deschiderea unor concerte din cluburile din Capitală.

„A fost o perioadă frumoasă, dar nu a durat prea mult, pentru că am renunțat la studii și m-am angajat în București. O bună bucată de timp am renunțat la muzică pentru că nu mai aveam timp“, spune rapper-ul.În urmă cu doi ani s-a reîntors în Slobozia și reactivează proiectul hip-hop, alături de Dănuț Ionașcu, punând bazele trupei BPP (Brigada Plămân Perforat).

Citiți mai multe amănunte în săptămânalul ADS Slobozia!

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!