Dunărea va depăşi cotele de inundaţii în zona Feteşti. Balta Ialomiţei ameninţată de ape

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În sectorul ialomiţean al Dunării, apa va depăşi cotele de inundaţii FOTO: adevarul.ro

O nouă avertizare de cod galben de inundaţii pe Dunăre emisă de Institutul Naţional de Hidrologie, pune pe jar autorităţile din Ialomiţa. Şase localităţi aflate pe malul stâng al Braţului Borcea ar putea fi ameninţate de ape.

Oficialii din cadrul Institutului Naţional de Hidrologie au emis avetizxarea hidrologică de cod galben pe întreg sectorul Dunării. În sectorul Feteşti, cele mai multe probleme din punct de vedere al revărsării apelor vor apărea pe data de 11 aprilie 2013.

La această dată, în acest sector Dunărea va avea un debit de peste 7000 de metri cubi pe secundă, iar nivelul său va creşte cu 8 centimetri peste cotele de inundaţii. La momentul de faţă au fost luate primele măsuri pentru a asigura cele şase localităţi aflate pe malul stâng al braţului Borcea, cu privire la posibilele inundaţii.

„ Am discutat cu reprezentaţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi cu reprezentanţii Comitetelor Locale pentru Situaţii de  Urgenţă. Autorităţile s-au mobilizat pentru a evita orice risc“, a declarat Mariana Negroiu, directorul SGA Ialomiţa.

Un risc extrem de inundaţi poate apărea însă în zona Bălţii Ialomiţa, situată pe malul drept al braţului Ialomiţa.

Din cauza eroziunii prea mari în digul de protecţie, acesta ar putea ceda din cauza debitelor prea mari pe care apa le înregistrează.

Mâine după-amiază, reprezentanţi din cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi mai mulţi experţi în hidrologie se vor deplasa la faţa locului pentru a analiza situaţia şi a oferi indicaţii clare cu privire la modul în care se va acţiona.

„Mâine vom face o deplasare în teren să vedem exact cum trebuie acţionat. Măsurile sunt necesare“ a declarat Constantin Atanasiu, prefectul judeţului Ialomiţa.
 

Mai multe pentru tine:
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Mihai Trăistariu o face praf pe Andreea Bălan după ce aceasta a ajuns în juriul Eurovision! „Nu ar trece nici de preselecții dacă ar concura!”
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG