Cum puteţi plăti de taxa de pod pentru a evita aglomeraţia de pe Autostrada Soarelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Având în vedere traficul aglomerat pe relaţia Bucureşti – Constanţa şi retur în perioada minivacanţei de 1 Mai, CNAIR reaminteşte şoferilor că pentru utilizarea podului peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă trebuie achitat tariful de trecere (peajul).

Astfel, plata poate fi făcută: pe portalul CNAIR www.erovinieta.ro şi prin intermediul aplicaţiei eTarife (destinată telefoanelor mobile) ori la distribuitorii autorizaţi (lista completă se poate verifica pe site-ul CNAIR la adresa www.cnadnr.ro). prin SMS , la numarul 7577. În cazul în care se optează pentru plata tarifului printr-unul din canalele menţionate anterior, trecerea prin staţia de taxare se va realiza pe benzile libere.

În cazul în care s-a omis plata anticipată iar trecerea s-a efectuat pe benzile libere, tariful poate fi achitat ulterior trecerii printr-unul din canalele menţionate anterior, până la ora 24.00 a zilei următoare trecerii. Trecerile achitate pot fi "utilizate" într-o perioadă de 12 luni de la data achitării. Cu excepţia peajului achitat prin intermediul SMS (canal prin care se poate achita tariful numai pentru câte o trecere), tariful poate fi achitat şi pentru 2 sau 20 de treceri.

Utilizatorii, rugaţi să verifice datele transmise prins SMS

"Utilizatorii sunt rugaţi ca, la achiziţionarea unor peaje, să verifice datele pe care le transmit prin SMS sau care sunt înscrise pe documentul emis de către distribuitorii autorizaţi ai CNAIR, în special numarul de înmatriculare al vehiculului, înainte de a certifica prin semnătură corectitudinea acestora.

Un peaj achitat după expirarea termenului prevăzut de legislaţia în vigoare (după ora 24.00 a zilei următoare trecerii) nu poate fi luat în considerare pentru trecerea în cauză", a precizat CNAIR.

Totodată, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere doreşte să reamintească utilizatorilor că, pentru circulaţia pe reţeaua de drumuri naţionale din România aflată în administrarea CNAIR este necesară achitarea rovinietei (tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România)."

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort