ANSVSA, despre pesta porcină: În zona de sud-est a României evoluţia bolii este agresivă, 16 focare în judeţul Ialomiţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Filtre de dezinfectare, instalate la intrările în localităţile cu pestă porcină FOTO youtube

Pesta porcină africană s-a extins în 98 de localităţi din opt judeţe, fiind confirmate în total 545 de focare, însă în zona de sud-est a României evoluţia bolii este extrem de agresivă, conform datelor publicate vineri de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Până la aceasta dată au fost ucişi 61.594 de porci din ferme şi gospodării ale populaţiei, iar despăgubirile acordate până în prezent se ridică la 148.140 lei.

"De la data confirmării prezenţei Pestei Porcine Africane (PPA) în ţara noastră, pentru prima oară, în 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare, se constată că în zona de N-V a României boala evoluează lent, chiar staţionar, confirmându-se în 14 localităţi din judeţele Satu-Mare, Sălaj şi Bihor. Au fost afectaţi 13 porci mistreţi şi au fost ucişi 175 de porci domestici. În zona de S-E a României evoluţia bolii este agresivă. Boala a fost confirmată în 84 de localităţi din judeţele Tulcea, Constanţa, Brăila, Ialomiţa şi Galaţi. Au fost ucişi 11.772 de porci domestici din gospodăriile populaţiei, iar în 3 ferme comerciale, până în data de 02.08.2018, au fost ucişi 49.647 de porci. Acţiunea de ucidere în două ferme comerciale (deţinute de Carniprod n.r.) a fost finalizată şi s-a efectuat prima dezinfecţie, iar în cea de-a treia (Pigcom din judeţul Tulcea n.r.) s-a început uciderea porcilor. Au fost afectaţi şi 20 de porci mistreţi", se arată într-un comunicat al ANSVSA.

Potrivit sursei citate, în judeţul Ialomiţa au fost confirmate 16 focare în gospodăriile populaţiei. Prin focar de PPA se înţelege evoluţia bolii într-o exploataţie care numără unul sau mai mulţi porci, la care s-a confirmat infecţia cu virusul pestei porcine africane, precizează ANSVSA.

Se solicită spirjinul şi înţelegerea cetăţenilor

Autoritatea solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. În acest sens, orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană. Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

În ceea ce priveşte despăgubirile, la nivel naţional până la data de 2 august 2018 au fost plătite 56 dosare, în valoare de 148.140 de lei, iar alte 428 de dosare, în sumă totală de 2,065 milioane de lei, urmează să fie date în plată. Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire. Pentru oameni, acest virus are, însă, impact la nivel economic şi social.

Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă a fost convocat, miercuri după amiază, pentru aprobarea planului suplimentar de acţiuni pentru combaterea pestei porcine africane. Astfel, pentru Tulcea şi Constanţa, Insula Mare a Brăilei şi Balta lalomiţei s-a luat măsura de ucidere preventivă a tuturor mistreţilor şi prădătorilor, în condiţiile legi.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare