ANSVSA: 37 focare de pestă, stinse în judeţul Ialomiţa. Alte 90 rămân active

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pesta porcină africană evoluează în 284 localităţi din 20 de judeţe, cu un număr de 1.071 de focare (dintre care 15 în exploataţii comerciale).  În Ialomiţa, judeţ grav afectat de îmbolnăviri, situaţia începe să revină la normal. Autorităţile au stins 37 de focare, dar rămân active alte 90 în gospodăriile populaţiei şi 153 de cazuri la mistreţi.

Conform ANSVSA, până la această dată în  judeţul Ialomiţa  au fost plătite despăgubiri pentru 2.390 de exploataţii dintr-un total de 2.501 de exploataţii în valoare de 6.532.000 de lei.

Ultimele 15 focare au fost stinse în perioada 20 – 22 februarie, după cum urmează: 1 focar Drăgoeşti, 1 focar Rovine, 1 focar Dridu, 1 focar Andrăşeşti, 4 focare Giurgeni, 4 focare Luciu, 3 focare Gura Ialomiţei.

„Din cauza situaţiei epidemiologice existente în mediul silvatic, exploataţiile nonprofesionale în care s-a efectuat uciderea preventivă a tuturor porcinelor, aflate în localităţile cuprinse în zona infectată, cu o rază de 8 km (200 km²), stabilită în concordanţă cu prevederile Directivei 60/2002, art. 16, pentru combaterea cazurilor de pestă porcină africană, nu pot fi repopulate la momentul actual. Este vorba despre Giurgeni, Gura Ialomiţei, Luciu, au anunţat reprezentanţii DSV Ialomiţa.

Prezenţa virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare. Evoluţia bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.

ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană.

Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie. Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic şi social, au anunţat reprezentanţii ANSVSA.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie