VIDEO Poliţista „violată“ Melania Renghea şi fostul ei şef, din nou faţă-n faţă în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Melania Renghea FOTO Mugurel Manea

„Războiul” poliţiştilor de la Olt, Melania Renghea şi Gheorghe Barbu, a cunoscut luni - 14 octombrie, încă o etapă cu ocazia noii înfăţişări programate pentru această zi. Poliţista, ce a reclamat că a fost violată de fostul ei şef direct, Gheorghe Barbu, care, la rându-i, a acţionat-o în judecată pentru înjunghiere, a solicitat şi a obţinut şi de această dată o amânare în procesul unde riscă până la 25 de ani după gratii.

La termenul de acum două săptămâni, poliţista Melania Renghea a cerut instanţei amânarea cauzei pe motiv că nu ar fi avut bani să-şi găsească un avocat. La termenul de luni – 14 octombrie, aceasta a venit din nou însoţită de soţul ei şi copilul de şase luni şi a ocolit presa. Ea s-a prezentat alături de noul avocat, Claudiu Brenciu, care a solicitat instanţei o păsuire de două săptămâni invocând faptul că nu a avut timp să studieze dosarul cu pricina.

Judecătorul cauzei, Gheorghe Biolan, i-a reproşat Melaniei Renghea - ce are calitatea de inculpat în dosarul unde este acuzată de tentativă de omor calificat asupra lui Gheorghe Barbu – faptul că şi-a găsit atât de târziu un avocat încât acesta nu a avut timp să se informeze asupra situaţiei şi că, din acest motiv, dosarul trebuie din nou amânat.

„Onorată instanţă, de curând mi-am găsit acest avocat pentru că nu am putut. În plus, am fost în spital o săptămână cu copilul şi nu am avut timp să mă ocup de această problemă”, a explicat Melania Celestina Renghea (29 ani).

Instanţa a încuviinţat, în final, doleanţa apărătorului inculpatei şi a acordat un nou termen pentru finele lunii. Şedinţa s-a încheiat însă doar după ce judecătorul a adus în prim-plan un aspect grav sesizat după lecturarea rechizitoriului, şi anume faptul că unele informaţii vitale din dosar nu se corelează cu încadrarea juridică. Mai exact, în dosar sunt menţionate două aspecte care se bat cap în cap. Astfel, la un moment dat se spune că fapta principală a cauzei – înjunghierea fostului şef al Postului de Poliţie Bobiceşti, Gheorghe Barbu – a avut loc în maşina inculpatei şi în faţa casei victimei din satul Bărăşti, comuna Morunglav. Pe de altă parte, în acelaşi dosar, se precizează că fapta s-ar fi desfăşurat în faţa sediului şcolii din localitatea amintită. Neconcordanţa dintre cele două situaţii afectează, a precizat judecătorul Biolan, încadrarea juridică a faptei în sine, şi a cerut reprezentantului Ministerului Public ca „misterul” să fie lămurit până la noul termen îmăreună cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, instituţia ce a instrumentat rechizitoriul.

Gheorghe Barbu: „Vrea să tergiverseze cauza...”

La finalul şedinţei de judecată, poliţista nu a vrut să comenteze în niciun fel asupra situaţiei. De cealaltă parte, Gheorghe Barbu nu s-a arătat defel surprins de amânările repetate din dosar (a treia la rând, n.a.) la iniţiativa inculpatei şi a spus că totul face parte dintr-un plan.

„Sper să fie ultima amânare ca să nu mă mai plimb pe banii mereu degeaba. A cerut (Melania Renghea, n.a.) o nouă amânare pentru că vrea să tergiverseze cauza având interesul să rămână în Poliţie şi să-şi primească drepturile aferente poziţiei sale de angajat în sistem”, a declarat Barbu.

Reamintim că poliţista Melania Celestina Renghe este acuzată că, în luna decembri a anului trecut, l-ar fi înjunghiat pe fostul ei şef direct de la acea vreme, comisarul-şef Gheorghe Barbu (foto medalion), demis între timp. Potrivit declaraţiilor de la dosar ale poliţistei, cei doi discutau, la data amintită, în maşina femeii parcată în faţa casei şefului ei din comuna Morunglav, judeţul Olt. La un moment dar, între ei ar fi izbucnit o ceartă în urma căreia femeia l-a înţepat pe bărbat cu un cuţit aflat într-una din portierele maşinii. Amândoi au ajuns în aceeaşi seară la Spitalul Judeţean din Slatina: el – cu o plagă înjunghiată în faţa anterioară a abdomenului inferior şi una pe faţa anterioară a genunchiului stâng, iar femeia – cu contuzii abdominale. Poliţista s-a ales cu acuzaţia de tentativă de omor calificat, pentru care riscă între 15-25 ani după gratii.

Melania Renghea a născut, în luna mai, un băieţel, ea fiind însărcinată la momentul săvârşirii presupusei fapte de care este acuzată. Trebuie menţionat că, în acelaşi timp, poliţista a depus, pe 24 decembrie anul trecut, adică cu câteva zile de atacul asupra şefului ei, o plângere la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Craiova la adresa lui Gheorghe Barbu, pe care îl acuza de viol şi şantaj. Poliţista susţine că fostul ei şef ar fi profitat sexual de ea de multe ori, ba chiar ar fi “pasat-o” şi altor bărbaţi, printre care poliţişti şi procurori din judeţ. DNA Craiova, ce s-a ocupat de dosar, a concluzionat că acuzaţiile femeii nu se confirmă.