VIDEO Grindină, beciuri inundate şi curţi măturate de apă în Olt. „Nu mai alegem nimic, e prăpăd“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ploaia, dar mai ales grindina au făcut ravagii în judeţul Olt, apa intrând în curţi şi în beciuri, iar culturile fiind compromise de grindină.

Pompierii ISU Olt au fost solicitaţi să intervină, vineri-seara, în comuna Morunglav, unde patru gospodării au fost afectate considerabil de apa cursă de pe versanţi. În trei dintre gospodării apa a pătruns şi în beciuri, în timp ce într-o a patra a ajuns şi în locuinţă, pompierii acţionând peste patru ore pentru a-i scăpa pe proprietari de cantităţile mari de apă acumulată.

Grindina a făcut prăpăd în Olt. În câteva minute pământul s-a acoperit de gheaţă

În Pârşcoveni, în schimb, şi parţial şi în comuna vecină, Şopârliţa, grindina a fost cea care a pus probleme mari, distrugând în bună parte culturile din grădini şi livezi, urmele dezastrului de vineri-seara fiind prezentate de locuitorii din Pârşcoveni pe reţelele de socializare (video). Şi legumele, dar şi viţa-de-vie şi pomii au fost compromise, cetăţenii din Pârşcoveni spunând că aşa dezastru n-au întâlnit niciodată. 

În câteva minute, pământul s-a acoperit de gheaţă la Pârşcoveni

 „Nu mai alegem nimic, e prăpăd“, spun sătenii, menţionând că au fost afectate de grindină îndeosebi satele Pârşcoveni, Butoi şi Olari. În câteva minute s-au strâns cantităţi impresionante de gheaţă, urmările fiind constatate la adevărata amploare de-abia astăzi.

Pentru judeţul Olt au fost emise vineri, 15 iunie 2018, pe tot parcursul zilei, mai multe avertizări meteo de fenomene imediate (now casting), pentru diverse zone ale judeţului, alte avertizări fiind emise sâmbătă, 16 iunie 2018, preponderent pentru zona de nord a judeţului Olt.

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”