VIDEO FOTO  Edilul Slatinei a adoptat primii maidanezi din oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Edilul Slatinei, Minel Prina, a fost însoţit de către copii la adoptarea celor doi maidanezi... (FOTO: Mugurel Manea)

Minel Prina, edilul municipiului Slatina, a dat marţi, 8 octombrie, startul adopţiilor de maidanezi în oraş. Acesta a ales doi câini comunitari de la un adăpost de profil de la marginea urbei pe care îi va creşte într-o comună din judeţ, la domiciliul părinţilor. Prin acest gest, Prina a vrut să dea un imbold locuitorilor oraşului pentru a ajuta la rezolvarea problemei maidanezilor prin adopţia acestora şi nu prin eutanasiere.

Primarul de Slatina a fost însoţit de către cei doi copii ai săi, pe care, dealtfel, i-a şi lăsat să-şi aleagă, fiecare, câte un exemplar din cei peste 150 de maidanezi adunaţi în cadrul adăpostului de profil al unui ONG local numit „Prietenii noştri”. Într-un final, cei doi maidanezi au fost selecţionaţi la prima vedere de către copiii edilului, totul bazându-se pe principiul „dragoste la prima vedere”. Doi pui au fost fericitele patrupede care, de marţi, vor avea o nouă casă şi, automat, au scăpat şi de ameninţarea eutanasierii.

Prin gestul de a adopta cei doi câini vagabonzi, edilul Slatinei a vrut să dea un semnal şi, totodată, un imbold iubitorilor de animale din oraş de a-i urma iniţiativa, dată fiind alternativă funebră prevăzută de noua lege a maidanezilor ce menţionează, negru pe alb, eutanasierea acestora dacă nu sunt adoptaţi.

„Ideea aceasta de a adopta un câine aş vrea să o aplice cât mai mulţi dintre slătinenii iubitori de câini nu doar la nivel declarativ pentru ca aceste animale să continue să trăiască. Este un prim pas care, sper eu, să fie urmat de cetăţenii Slatinei. Imediat ce va intra în vigoare legea maidanezilor, vom trece şi noi la aplicarea prevederilor sale pentru că viaţa trebuie să continue, iar siguranţa oamenilor este pe primul loc”, a declarat edilul Minel Prina.

Animalele au fost transportate la noul domiciliu cu ajutorul unei dubiţe aparţinând Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei Slatina. Adopţia unui câine maidanez la Slatina este gratuită, persoana care face acest gest primind un patruped sănătos, cu toate analizele la zi. Câinii adoptaţi marţi de către edil au fost primii înstrăinaţi pe această cale în acest an pe raza oraşului, slătinenii fiind, se pare, foarte reticenţi cel puţin până acum.

Două firme interesate de sterilizarea maidanezilor

Licitaţia pentru încredinţarea contractului pentru ecarisaj a atras atenţia a două firme din Slatina, ofertele acestora fiind analizate chiar în aceste zile pentru ca, săptămâna viitoare, contractul să poată fi semnat cu una dintre ele. Deoarece este prima dată când la licitaţia cu pricina se prezintă firme interesate de contract, municipalitatea a decis să rezolve problema în două moduri. Astfel, într-o primă fază, contractul va fi unul pe o durata scurtă de numai trei luni, urmând ca, la expirarea sa, să fie aleasă o firmă care să se ocupe de serviciul de ecarisaj în Slatina pentru următorii trei ani. Valoarea contractului iniţial de trei luni se ridică la 600 milioane lei vechi.

În urmă cu o lună, Prina a precizat, într-o conferinţă de presă, că este imperativ a fi sterilizaţi şi câinii din cadrul gospodăriilor sau firmelor de pe raza oraşului deoarece şi aceştia contribuie în mod deciziv la majorarea numărului de maidanezi de pe domeniul public prin înmulţirea necontrolată. Şeful administraţiei locale din Slatina a avansat chiar şi un termen clar în care problema câinilor comunitari ar putea fi definitiv soluţionată în oraş: trei ani.

Reamintim că, la Slatina, a existat, în urmă cu câţiva ani, un mare scandal legat de condiţiile total improprii în care erau ţinuţi maidanezii de către firma care se ocupa de ecarisaj la acel moment, o firmă condusă de nimeni altcineva decât o rudă apropiată a fostului viceprimar de la acea vreme, Dan Bălăşescu. Totul a fost îngropat sub tăcere între timp şi nimeni nu a fost sancţionat în vreun fel.
 

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €