UPDATE Delegaţie japoneză în vizită la Baza NATO de la Deveselu. Primar: „Vor şi ei, se pare, să-şi monteze două scuturi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Delegaţia japoneză a ajuns la Primăria Deveselu, unde poartă discuţii cu prefectul judeţului, Silviu Neacşu, reprezentanţi ai CJ Olt şi a comunităţii locale FOTO. Ana Popescu

O delegaţie japoneză efectuează marţi, 31 iulie 2018, o vizită la Deveselu, membrii delegaţiei urmând să se întâlnească atât cu oficiali ai bazei NATO, cât şi cu membri ai comunităţii locale.

UPDATE: Membrii delegaţiei japoneze au ajuns la Primăria Deveselu, unde poartă discuţii cu prefectul judeţului Olt, Silviu Neacşu, cu reprezentanţi ai CJ Olt şi cu primarul comunei Deveselu, Ion Aliman.

Ştirea iniţială

Conform informaţiilor oferite de primarul comunei Deveselu, Ion Aliman, delegaţia este formată din 18 parlamentari, însoţiţi de ambasadorul Japoniei la Bucureşti.

„Japonezii au venit să vadă scutul de la noi. Vor şi ei, se pare, să-şi monteze două scuturi. După ce vizitează baza militară vor veni să discute cu noi, vor să vadă ce impact a avut această bază în comunitate, dacă s-au înregistrat creşteri economice sau nu“, a declarat Ion Aliman, primarul comunei Deveselu. Ştire în curs de actualizare.

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani