Tribunalul Olt a respins cererea familiei Măceşanu de a judeca separat cauza. Procesul, la secret: „Ne-a pus în vedere să nu dezvăluim informaţii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul termen de judecată pe fond în dosarul crimelor de la Caracal a adus nemulţumiri în familiile fetelor ucise de Gheorghe Dincă. O cerere a fost respinsă, o alta va fi transmisă instanţei superioare.

Familia Alexandrei Măceşanu a cerut disjungerea cauzei de cea a Luizei Melencu, avocatul Aurel Moldovan precizând că va solicita şi o nouă expertiză medico-legală şi invocând faptul că în cazul Luizei Melencu nu există nici fragmente osoase, nici analiză ADN şi nici certificat constatator al decesului, ceea ce face ca lucrurile să fie mult diferite. Pe acest argument s-a solicitat ca dosarul să fie împărţit şi cauzele să se judece separat, cerere respinsă însă, conform avocatului, la termenul de astăzi, 21 octombrie 2020. 

„Prea multe n-o să vă putem spune, pentru că ne-a pus în vedere să nu dezvăluim informaţii din cadrul procesual. Ceea ce vă pot spune este că s-a dat termen pe data de 18 noiembrie, urmează să fie audiate părţile vătămate şi inculpaţii, de altfel. 

Din partea familiei Melencu s-a depus o cerere de strămutare, urmează să fie depusă la Curtea de Apel. Acest lucru nu înseamnă că se va suspenda judecata până la soluţionarea cererii, se va merge separat şi se va susţine acolo de către reprezentanta familiei Melencu. În ceea ce ne priveşte, am formulat o cerere de disjungere, ne-a fost respinsă, au considerat că aceste cauze reunite conduc spre aflarea adevărului, ceea ce vine contrar opiniei noastre, pentru că nu cred că se doreşte aflarea adevărului, având în vedere că s-a trecut cu nonşalanţă peste toate excepţiile şi măsurile pe care trebuia să le ia instanţa de judecată a Tribunalului Olt“, a declarat avocatul familiei Măceşanu, Aurel Moldovan.

La următorul termen de judecată ar trebui ca cei doi inculpaţi să fie audiaţi, la fel şi persoanele vătămate. „Aşteptăm şi noi cu ardoare termenul din 18 noiembrie, să vedem exact ce ne spune (n. red. - Dincă), cine a răpit fetele, dacă sunt decedate, dacă sunt în viaţă şi aşa mai departe, adică sunt lucruri care trebuie lămurite şi pe mai departe vom solicita, ceea ce vă pot spune acum, refacerea întregului material, tot ce înseamnă probe care au fost administrate, le solicităm readministrarea lor în integritatea lor, să vedem dacă lucrurile concordă cu adevărul şi realitatea şi declaraţia veridică pe care o va da Gheorghe Dincă“, a mai spus avocatul, opinând totodată că se aşteaptă ca cererea familiei Melencu de strămutare a dosarului să fie respinsă. 

„Nu cred că va fi admisă, având în vedere că lucrurile sunt clarificate la acest nivel, la acest judeţ şi este sub toate directivele, zic eu, instaurate pe soluţia de condamnare a lui Dincă pentru o pedeapsă destul de mare“, a mai spus avocatul.

Bunicul Luizei Melencu s-a arătat, la rândul său, nemulţumit de decizia judecătoarei de a nu permite accesul publicului în sală. 

„Presa n-a avut acces în sală. Noi nu suntem de acord cu aşa ceva, presa am vrea să fie alături de noi, cum a fost şi până acum. (...) Acest dosar nu e un dosar secret, e un dosar public şi am dori ca toată opinia să aibă acces şi să se documenteze prin dumneavoastră“, a declarat Stelian Iordache, bunicul Luizei.

Mai multe pentru tine:
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget