Trei tineri au ajuns la spital din vina unui şofer aflat sub influenţa alcoolului. Bărbatul vinovat a scăpat teafăr

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident de circulaţie soldat cu trei răniţi s-a petrecut duminică dimineaţă, 2 septembrie 2018, pe un drum din judeţul Olt.

Accidentul s-a produs pe DJ 546, în localitatea Comani din judeţul Olt, duminică-dimineaţă, în jurul orei 5,00, la faţa locului intervenind pompierii din cadrul Gărzii Stoeneşti cu o autospecială cu echipamente pentru descarcerare şi un echipaj SMURD, dar şi două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. 

În accident au fost implicate două autoturisme, poliţiştii stabilind că şoferul uneia dintre ele, un bărbat în vârstă de 24 ani, din Drăgăneşti-Olt, nu ar fi păstrat distanţa corespunzătoare faţă de autoturismul din faţa sa, intrând în coliziune faţă-spate cu acesta. În urma accidentului, trei persoane care se aflau în maşina lovită din spate au fost transportate la spital. 

Este vorba de şoferul maşinii lovite, un bărbat în vârstă de 30 ani, care a suferit un traumatism cranio-cerebral, o tânără în vârstă de 24 ani, diagnosticată cu traumatism cervical şi excoriaţii la nivelul membrelor şi o alta în vârstă de 19 ani, care de asemenea a suferit un traumatism cranio-cerebral, dar şi un traumatism la piciorul drept, toţi din Comani.

Bărbatul care a provocat accidentul, şi care a scăpat nevătămat, a fost testat cu aparatul alcooltest, stabilindu-se că avea o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?