Trei chinezi, întorşi în judeţ de şapte zile, sunt monitorizaţi de DSP Olt. Prefect:„Nu înţeleg de ce directorul DSP nu comunică public pe această temă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cetăţenii de naţionalitate chineză au intrat în România în 1 februarie

Trei persoane de origine chineză care au intrat în România în 1 februarie, ajungând în judeţul Olt, sunt monitorizate de epidemiologii DSP Olt. Deşi au trecut şapte zile, DSP nu a comunicat oficial niciun detaliu.

Cele trei persoane de naţionalitate chineză au ajuns în urmă cu o săptămână în România, prin aeroportul Otopeni, cu destinaţia finală Slatina (o persoană), respectiv Corabia (două persoane). Cei trei cetăţeni sunt tot de atunci sub monitorizarea DSP, fără să fi apărut semne de boală.
Oficialii DSP Olt încă întârzie să comunice pe această temă. Prefectul judeţului, Florin Homorean, a declarat că a primit oficial o informare în 4 februarie, însă nu înţelege de ce nu se comunică de la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Olt.

„L-am rugat pe domnul director să facă o informare, conform atribuţiilor dumnealor. Poate să facă o conferinţă de presă, pentru că am văzut că în ţară s-au făcut conferinţe de presă pe tema asta, şi să răspundă la întrebări. Ei spun în informare că au realizat supravegherea infecţiei umane, s-a monitorizat şi s-a transmis către toţi prestatorii de servicii medicale ce trebuie să facă şi că se face monitorizare până pe 14 februarie. Precizează de asemenea  că nu au fost prezente semne de boală în perioada 1-3 februarie. E destul de veche informaţia, de aceea l-am rugat pe domnul director Iordache  (n.r. – Andrei Iordache, directorul DSP Olt) să iasă public cu o informare în care să spună care mai este situaţia acestor trei cetăţeni, pentru că informaţia o deţine dumnealui. (...) Ministrul Sănătăţii a comunicat public, nu înţeleg de ce dumnealui nu face acelaşi lucru la nivelul judeţului, mai ales pe fondul isteriei mondiale. 

Mai multe pentru tine:
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG