Tiberiu Mateescu, înlocuit cu Eparu la Spitalul TBC din Scorniceşti
0Tiberiu Mateescu
Directorul Spitalul de Pneumoftiziologie (TBC) din Scorniceşti, Tiberiu Mateescu, va fi înlocuit de săptămâna viitoare de la conducerea unităţii sanitare.
Managerul Spitalului TBC din Scorniceşti, Tiberiu Mateescu, fost primar al localităţii, urmează să fie mazilit şi înlocuit cu un medic cu ştate vechi în domeniul pneumoftiziologic, respectiv dr. Ion Eparu, fost director al spitalului TBC pe vremea când acesta fiinţa la Slatina.
Schimbarea ar urma să intre în vigoare chiar de la începutul săptămânii viitoare, după ce actualului manager i se va comunica rezultatul ultimei evaluări care a avut loc zilele trecute.