Târgul de Joburi de la Slatina, interes scăzut printre firmele din municipiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bursa Locurilor de Muncă de la Slatina de anul trecut a adunat mai multe firme interesate să facă angajări

Organizarea Bursei Locurilor de Muncă de la Slatina, ce va avea loc vineri, la iniţiativa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt, a intrat în linie dreaptă. Instituţia încearcă să atragă cât mai multe firme care să reducă din numărul mare de şomeri din judeţ cifrat, potrivit evidenţelor oficiale de la începutul acestei luni, la 14.126 persoane. Rezultatul actual al eforturilor organizatorilor: participare redusă a firmelor.

Programată a se desfăşura la finele acestei săptămâni, respectiv vineri – 19 aprilie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Slatina, Bursa Generală a Locurilor de Muncă nu pare a reuşi să suscite interesul a prea mulţi agenţi economici din municipiu. Astfel, până marţi – 16 aprilie, evenimentul menţionat se prezenta cu cel mai mic număr de firme care şi-au anunţat participarea în ultimii doi ani. Aferent acestei situaţii, şi cifra locurilor de muncă vacante este mai mic decât la ultimele două ediţii ale Bursei.

Potrivit informaţiilor reprezentanţilor Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt, până marţi au fost contactaţi 110 agenti economici, dintre care şi-au confirmat participarea 21 agenţi economici, faţă de 24 angajatori anul trecut sau, respectiv, 40 în anul 2011. În mod automat, şi oferta de muncă vacantă aferentă este una scăzută. Mai exact, cele 21 de firme ce au anunţat cu trei zile înainte de Bursă că vor fi prezente la eveniment vor veni cu 246 locuri de muncă pe care intenţionează să le ocupe cu acest prilej. În comparaţie, la Bursa Generală din aprilie anul trecut au fost 395 posturi vacante, iar cu un an înainte – 350 slujbe.

Organizatorii sunt optimişti

În ciuda acestei situaţii, organizatorii par a fi, totuşi, optimişti că lucrurile se vor schimba până în ziua propriu-zisă a evenimentului. “Până la acest moment noi considerăm că gradul de confirmare a participarii la Bursă a agenţilor economici contactaţi este unul mulţumitor. Până vineri mai sunt câteva zile şi credem că vom avea un număr de firme participante satisfăcător”, a declarat Cristinel Cârloganu, director executiv AJOFM Olt.

De menţionat că principalele meserii căutate până la acest moment sunt următoarele: inginer instalator, inginer în construcţii, manager, inginer mecanic, medic veterinar, redactor mass-media, recepţioner hotel, barman, bucătar, broker asigurări, vânzător, sortator produse, ajutor bucătar, fierar-betonist, morar, brutar, turnător-formator, instalator, mecanic agricol, şofer, electrician, lăcătuş mecanic, dulgher, zidar, cameristă, îngrijitor curăţenie, muncitor necalificat, confecţioner asamblor.

Firmele care vor să participe la Bursa Generală a Locurilor de Muncă de vineri – 19 aprilie, ce va avea loc la Slatina şi la Caracal, pot contacta instituţia organizatoare în mod direct fie la sediul principal din Slatina, fie la unul dintre numerele de telefon 0249/438.595, 0249/438.531 sau 0249/438.577. Potrivit datelor AJOFM Olt, la începutul acestei luni existau numai Slatina un număr de 6.080 şomeri, adică cei mai mulţi din tot judeţul.
 

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat