Suburbiile Slatinei, aduse la civilizaţie până la finele anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locuitorii satelor Cireaşov şi Satu Nou sunt “orăşeni” doar cu numele şi impozitele plătite

Până la sfârşitul acestui an, cartierele mărginaşe ale municipiului Slatina, acum doar nişte veritabile sate amplasate din întâmplare lângă un oraş reşedinţă de municipiu, vor fi racordate la apă şi canalizare, iar uliţele vor fi asfaltate. Cel puţin aşa spun planurile autorităţilor.

După ani la rândul în care s-au aflat, practic, doar cu numele în oraşul Slatina, locuitorii satelor Cireaşov şi Satu Nou se vor putea considera cu adevărat “orăşeni” abia din acest an. Întâmplător sau nu, totul se petrece într-un an electoral. Planurile administraţiei publice locale pentru 2012 arată că cele două zone menţionate vor fi aduse în secolul XXI, iar locuitorii de aici vor scăpa, în sfârşit, de noroiul omniprezent şi de veceurile ascunse în fundul curţii.

„Până la finele anului sunt prevăzute lucrări ample de modernizare a cartierelor Satu Nou şi Cireaşov, dar nu numai. Este vorba despre mulţi bani care se vor cheltui în acest sens, o parte fiind de la bugetul local, alţii fiind fonduri europene”, a spus Florea Raţă, director al Sediului Secundar al Companiei de Apă OLT, firmă ce va face cele mai multe lucrări în zonă. Planurile autorităţilor prevăd că 17 străzi din satele limitrofe municipiului vor fi reabilitate prin introducerea unei reţele de canalizare şi apă, urmate de asfaltare, investiţia ridicându-se la aproape 20 milioane lei. Astfel, în satul Cireaşov se vor moderniza în total 5.179 de metri liniari de stradă, arterele avute în vedere fiind: Eroilor, Lacului, Şcolii, Corcoduşului, Grigore Alecsandrescu, Sălciilor, Prunilor şi Zorilor. Zona cunoscută drept “Satu Nou” este prinsă cu modernizarea a 6.808 metri liniari pe străzile Nordului, Ulmului, Ogrăzii, Măgurii, Podgoriilor, Islazului, Vişinului, Teodor Burcă şi Vadului.

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO !!!

Celor două sate, care vor deveni astfel oficial cartiere ale Slatinei, se mai alătură procesului de modernizare încă 35 de străzi care au trecut în administrarea Ministerului Dezvoltării pentru ca lucrările în valoare de 47,3 milioane să fie finanţate din fonduri europene prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. Alte 30 de străzi de pe raza urbei vor fi modernizate în schimbul a 33 de milioane de lei de la bugetul local.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii